Şeful Cancelariei primului ministru, Ionel Dancă, anunţă că revizuirea perspectivei României de către analiştii de la Standard & Poor's Global Ratings, face referire la situaţia din finanţele publice, care nu este în zona de responsabilitate a actualului Guvern. ”Este notat faptul că, pe final de an, au fost anunţate măsuri de consolidare fiscală şi bugetară care dau încredere investitorilor că perspectiva României se poate îmbunătăţi”, a spus Dancă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dancă a fost întrebat, miercuri, într-o cnferinţă de presă, despre revizuirea perspectivei României de către analiştii de la Standard & Poor's Global Ratings şi a spus: ”În primul rând, vorbim despre păstrarea ratingului României, nu despre o deteriorare a ratingului, ceea ce au comunicat analiştii S&P face referire la perspectiva pentru perioada următoare, ca urmare a situaţiei din finanţele publice, situaţie care, evident, nu este în zona de responsablitate a actualului Guvern şi pentru care trebuie să răspundă cei care au guvernat şi care au produs aceste dezechilibre”.

Dancă a precizat că analiştii au menţionat măsurile luate de actualul Guvern, care ar putea îmbuătăţi situaţia.

”Vă atrag atenţia că în analiza celor de la S&P este notat faptul că, pe final de an, au fost anunţate măsuri de consolidare fiscală şi bugetară pentru final de an, care dau încredere investitorilor că perspectiva României se poate îmbunătăţi. Este o schimbare de perspectivă şi, în acelaşi timp, au fost observate de analiştii financiari, măsurile actualului Guvern în vederea consolidării fiscale şi bugetare. Noi avem încredere că aceste măsuri vor avea rezultatul dorit, de recâştigare a încrederii investitorilor şi pieţelor financiare în politica bugetară a actualului Guvern”, a mai spus Dancă.

Agenţia de evaluare Standard & Poor's Global Ratings a anunţat că a revizuit perspectiva asupra României la negativă, de la stabilă, în principal din cauza depăşirii ţintei de deficit bugetar pentru acest an, dar a menţinut ratingul creditului suveran în monedă străină şi pe termen scurt la „BBB- / A-3”.


 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.