Investitori şi companii americane, între care Oracle, vor deţine o participaţie de cel puţin 60% la operaţiunile din SUA ale companiei TikTok, a declarat o persoană apropiată situaţiei, ceea ce ar putea reduce îngrijorările exprimate de preşedintele Donald Trump, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Departamentul Trezoreriei a trimis, miercuri seara târziu, companiei chineze ByteDance, un document revizuit, pentru a răspunde îngrijorărilor legate de securitatea naţională, iar acesta a fost acceptat de compania mamă a TikTok, a spus sursa.

Noua companie, numită TikTok Global, va avea majoritatea directorilor americani, un director general american şi un expert în securitate în boardul său.

Oracle a acceptat să preia o participaţie de 20% la companie, atunci când va fi creată, iar Walmart va prelua la rândul său, probabil, o participaţie şi va avea un loc în boardul TikTok Global, a arătat sursa.

Nu este clar dacă preşedintele Trump va semna acordul. Nu este clar nici ce active va deţine TikTok Global, în afară de cele din Statele Unite.

O altă necunoscută este dacă ByteDance va prezenta acordul Chinei ca păstrând o participaţie majoritară la TikTok. Autorităţile chineze au afirmat că nu doresc ca ByteDance să accepte o vânzare forţată.

Trump a declarat miercuri că nu agreează ideea ca ByteDance să păstreze o participaţie majoritară la TikTok în SUA.

Documentul acordă Oracle dreptul de a inspecta codul sursă al TikTok şi include numeroase prevederi pentru a asigura securitatea datelor şi cerinţa ca toate datele utilizatorilor americani să rămână în SUA, la Oracle, a mai spus sursa.

În prezent, investitorii americani deţin o participaţie de 40% la ByteDance. Între aceştia se numără Sequoia Capital şi General Atlantic. După ce Oracle şi Walmart vor investi în TikTok Global, investitorii americani vor deţine o participaţie semnificativă, a arătat sursa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.