Cseke Attila a anunţat că Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă prin care sunt luate măsuri de sprijin pentru compensarea preţurilor la construcţii, iar suma alocată este de 1,77 miliarde lei. Ministrul Dezvoltării a adăugat că prevederile acestui act normativ nu vor fi aplicate contractelor încheiate şi finanţate din fonduri europene, însă sunt avute în vedere reglementări pentru ajustarea de preţ în perioada următoare. El a reamintit că, potrivit ultimelor statistici, sectorul de construcţii asigură 6,6% din PIB al României, cifră din luna ianuarie a acestui an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Aş vrea să încep prin a vă spune că sectorul de construcţii dă 6,6% din PIB al României, potrivit ultimelor statistici, o cifră pe ianuarie 2022, cifră care a urcat şi în 2020 şi în 2021. E clar că investiţiile statului sunt importante pentru noi toţi. În ultima perioadă s-au prevalat date statistice şi este foarte clar că elementele contractelor publice au cunoscut creşteri nu numai pe partea materialelor de construcţii, dar şi pe celelalte elemente de transport, echipamente, au crescut semnificativ. Dacă Guvernul nu ar fi intervenit cu această OUG exista riscul unor blocaje în domeniul construcţiilor pentru antreprenori”, a afirmat Cseke Attila, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.

El a amintit şi despre cuantumul creşterii preţurilor la materialele de construcţii din ultimele trei luni şi căror contracte va fi aplicată această nouă ordonanţă de urgenţă adoptată de Executiv.

„În ceea ce priveşte creşterile de preţuri preţul metalului a crescut cu 70%, perioada ianuarie-martie, cimentul cu 20%, la fel energia electrică, bitumul, cărămida. Noua OUG se va aplica şi contractelor care erau în procedură de achiziţie în momentul adoptării OUG de anul trecut care nu a intervenit pe aceste proceduri. Se vor ajusta şi contractele a căror achiziţie publică e în derulare şi nu s-au depus deja ofertele. Se va aplica şi contractelor în derulare care nu au clauză de ajustare, respectiv şi cele care au clauză de ajustare, dar această clauză nouă e mai favorabilă, acoperă mai bine realităţile din piaţă. Nu se aplică pentru contractele încheiate şi finanţate pe fonduri europene, pe care ajustări de preţ vor fi avute în vedere în perioada următoare”, a explicat ministrul Dezvoltării.

Acesta a mai spus că va fi folosit indicele global în construcţii dat de INS care va da procentul prin care poate fi înmulţită partea de ajustare. Ministrul a adăugat că sprijinul prin această OUG este de 1,77 miliarde lei.

„În ceea ce priveşte elementele contractelor de lucrări publice, profitul antreprenorului, proiectarea nu se ajustează. În mod practic, ajustarea are loc pe baza unui contract adiţional, iar finanţarea vine de la bugetul de stat. Vom folosi indicele global în construcţii diseminat de INS şi care ne dă lunar un procent şi cu care putem înmulţi partea de ajustare. Evident Ministerul Dezvoltării va da expertiza de specialitate care va fi nevoie. Suma alocată din bugetul de stat pentru această măsură de sprijin este de 1,77 miliarde lei. S-a prevăzut în OUG ca până la rectificare ordonatorii principali de credite să poată reaşeza între programe, astfel acolo unde e nevoie să de dea imediat această finanţare, să se regăsească şi în bani şi în resurse financiare”, a explicat Cseke Attila.

Ministrul Dezvoltării a infirmat că ar fi proiecte din construcţii blocate.

„Nu e vorba despre proiecte blocate. Pur şi simplu mecanismul funcţionează aşa. Adică ai un contract în vigoare, când am această ordonanţă de urgenţă în vigoare eu nu ajustez contractul, eu ajustez fiecare factură depusă de antreprenor, dacă e săptămânal sau la 3 luni”, a conchis Cseke Attila.

La începutul şedinţei Executivului, premierul Nicolae Ciucă a afirmat că „acest pachet de 1,77 miliarde de lei face parte din pachetul total de 5,2 miliarde lei, diferenţa o vom asigura din fonduri europene, ceea ce înseamnă că în scurt timp, aşa cum am discutat cu Ministerul Fondurilor Europene, am identificate deja liniile de finanţare şi vom continua să sprijinim domeniul construcţiilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.