Coroana Suediei a atins joi un nou minim record, după ce banca centrală a ţării a majorat dobânzile şi a minimizat posibilitatea intervenţiilor pe piaţă, pe măsură ce moneda scade şi economia încetineşte, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Moneda suedeză a scăzut joi la 0,0844 coroane pentru un euro joi, după ce Riksbank a anunţat că va majora ratele dobânzilor cu 0,25 de puncte procentuale. Coroana a coborât, de asemenea, şi faţă de dolarul american.

Dobânda de politică monetară se situează acum la 3,75%, iar cifra este în conformitate cu prognozele făcute de analiştii chestionaţi de Reuters.

Banca anticipează, de asemenea, ”cel puţin încă o creştere” anul acesta.

”Inflaţia este în scădere, dar este încă mult prea mare”, a spus Riksbank într-un comunicat.

Noile date privind preţurile serviciilor şi o coroană mai slabă înseamnă că inflaţia încetineşte ”mai lent decât era aşteptat”, se arată în comunicat.

O opţiune disponibilă băncii centrale suedeze este intervenţia valutară şi se părea că Riksbank ar fi putut înclina în această direcţie, după ce a început să analizeze posibilitatea de a acoperi o parte din rezervele sale valutare.

Dar guvernatorul Băncii Riksbank, Erik Thedeen, a spus, într-o conferinţă de presă, că acest tip de mişcare ”nu a fost o intervenţie valutară ascunsă”.

El a adăugat că este ”foarte sceptic faţă de intervenţiile valutare”.

O slăbiciune suplimentară a coroanei ar putea împinge banca centrală mai aproape de a lua în considerare o intervenţie pe piaţa valutară, potrivit unei note a ING, dar un averisment în acest sens este ”mai probabil” decât acţiunea efectivă, au spus cercetătorii.

Intervenţia valutară nu este prima soluţie a Riksbank pentru a consolida coroana, dar ”este cu siguranţă un instrument pe care îl au în cutia lor de instrumente”, a declarat Patrik Sandell, director de management al riscului financiar la KPMG, pentru CNBC.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.