Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, anunţă, joi, că instituţia a scos la licitaţie lucrările pentru renovarea şi restaurarea Casei memoriale ”Elena Farago”. Investiţia, de peste 4,5 milioane de lei, face parte dintr-un proiect mai amplu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Proiectul de punere în valoare a casei memoriale a poetei, prin restaurarea clădirii, face parte dintr-un demers finanţat cu fonduri europene ce presupune şi renovarea sediilor bibliotecilor din Ciupercenii Noi, Cernăteşti şi Vela, dar şi dotarea a 30 de biblioteci din tot judeţul, inclusiv Biblioteca Judeţeană Alexandru şi Aristia Aman”, a anunţat, joi, preşedintele CJ Dolj.

Cosmin Vasile a precizat că, odată finalizate lucrările, casa memorială va permite desfăşurarea unor multiple activităţi culturale specifice funcţiei de hub activ de învăţare, atât în interior, cât şi în curtea imobilului.

”Incinta clădirii va fi amenajată cu suprafeţe dalate, inclusiv o tablă de şah la nivelul pavimentului, mobilier urban, spaţii verzi amenajate în jurul arborilor maturi existenţi şi iluminat ambiental”, a mai transmis Vasile.

Potrivit acestuia, valoarea maximă estimată a lucrărilor este de 4,5 milioane de lei, în timp ce valoarea totală a proiectului "Biblioteca-hub activ de învăţare digitală pentru comunitatea judeţului Dolj", finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, este de 6,3 milioane de lei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.