Consiliul Judeţean Cluj a scos la licitaţie contractul privind execuţia lucrărilor care vizează construirea unui nou pod în localitatea Mica. Valoarea estimată a contractului este de 3.314.780,98 lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată din bugetul forului administrativ judeţean.
”Consiliul Judeţean Cluj a scos la licitaţie contractul privind execuţia lucrărilor care vizează construirea unui nou pod în localitatea Mica. Acesta este situat pe drumul judeţean DJ 172F, la kilometrul 13+150”, anunţă CJ Cluj.
Durata maximă de execuţie a lucrărilor este de 24 luni.
Valoarea estimată a contractului de execuţie a lucrărilor este de 3.314.780,98 lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată din bugetul forului administrativ judeţean.
Necesitatea reconstruirii complete a noului pod a fost determinată de starea avansată de degradare în care se afla acesta. Această situaţie a fost determinată, printre altele, de faptul că, pe parcursul lucrărilor de consolidare a unui pod din municipiul Dej, traficul de pe drumul naţional, spre şi dinspre judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost deviat pe drumurile DJ161D şi DJ172F, astfel că intensitatea sporită a traficului a cauzat degradări ale infrastructurii rutiere şi ale unor construcţii limitrofe drumului, precizează CJ Cluj.
Astfel, a fost luată decizia demolării vechiului pod şi construirii unuia nou. Acesta va avea o singură deschidere şi o lungime a suprastructurii de 16 metri, o lăţime a suprastructurii de 14,40 metri şi o lăţime a părţii carosabile, pe două benzi, de 7,80 metri.
De asemenea, podul va fi prevăzut cu două spaţii de parapete cu o lăţime de 0,50 metri fiecare, pistă de biciclete cu dublu sens cu o lăţime de 2,50 metri, situată pe partea de aval, şi trotuar pietonal cu o lăţime de 2,50 metri situat pe partea de amonte.
Operatorii economici interesaţi pot depune oferte până în data de 25 noiembrie 2025, ora 15.00, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate-preţ.
”Obiectivul nostru este ca toate podurile situate pe drumurile judeţene pe care le avem în administrare să ofere participanţilor la trafic condiţii optime de siguranţă şi confort”, declară Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.
Podul provizoriu deja realizat, care va asigura traficul rutier până la finalizarea noului pod, are o lungime de 18,40 metri şi dispune de o singură bandă de circulaţie şi un trotuar pietonal. Traficul rutier se va desfăşura alternativ pe cele două sensuri de circulaţie, accesul pe pod fiind coordonat cu semafoare instalate la ambele capete ale acestuia.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







