Consiliul Judeţean Bihor anunţă, luni, că au fost depuse 6 oferte pentru Centura Biharia, un proiect în valoare de peste 81,5 miliarde de lei, fără TVA. ”Ne propunem ca până la sfârşitul lunii aprilie să desemnăm firma câştigătoare”, a transmis preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vineri, 10 februarie, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru execuţia lucrărilor la Centura Biharia, proiectul tehnic fiind deja realizat. Au fost depuse şase oferte în cadrul procedurii de licitaţie din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice”, a ttransmis, luni, CJ Bihor, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că cei şase ofertanţi sunt: (1) DRUMURI ORĂŞENEŞTI SA,

(2) DUMEXIM,

(3) ASFAMIXT,

(4) ANTREPRIZA DE REPARAŢII ŞI LUCRĂRI ARL CLUJ,

(5) PORR CONSTRUCT

(6) PRECON TRANSILVANIA

”Din această săptămână, comisia de evaluare va trece la verificarea documentaţiilor. După evaluarea de eligibilitate, se va trece la analiza ofertei tehnice şi a celei financiare. Ne propunem ca până la sfârşitul lunii aprilie să desemnăm firma câştigătoare. În condiţiile în care nu vom avea contestaţii, în luna mai ar urma să semnăm contractul de execuţie. În termen de două săptămâni de la semnarea contractului vor începe efectiv lucrările. În vara anului viitor ar trebui să finalizăm lucrările. Finanţarea va fi asigurată, într-o primă etapă, din bugetul Consiliului Judeţean Bihor şi, în a doua etapă, din toamnă, din fonduri europene”, a precizat Ilie Bolojan, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor.

Valoarea estimată a proiectului este de 81.540.444,51 lei, fără TVA.

Durata de execuţie a proiectului de investiţie ”Creşterea accesibilităţii pe drumurile judeţene în Zona Metropolitană Oradea – Lot 3” va fi de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Centura Biharia este compusă din două tronsoane, care vor avea o lungime totală de 8,75 kilometri. Primul tronson, de 5,6 km, este centura propriu-zisă, drumul care ocoleşte localitatea Biharia, iar cel de-al doilea, cu o lungime de 3,15 km, este drumul ce va lega localitatea Paleu de centură.

În data de 2 februarie s-au semnat contractele pentru execuţia lucrărilor la celelalte centuri din zona metropolitană a Municipiului Oradea, respectiv Centurile Oşorhei, Sânmartin şi Nojorid. Constructorul PORR CONSTRUCT are la dispoziţie 18 luni pentru finalizarea proiectului.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.