Consiliul Concurenţei a anunţat, luni, că nu a primit nicio sesizare de la instituţiile publice referitoare la posibile înţelegeri ilegale între bănci în ceea ce priveşte creditarea companiilor. Reacţia autorităţii vine după atacul lansat, duminică, la adresa băncilor, de către preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liviu Dragnea a lansat, duminică, un atac inclusiv la adresa băncilor din România, pe care le-a acuzat că nu sprijină economia şi ”stabilesc dobânda pe care trebuie să o plătească românul”.

Luni, Consiliul Concurenţei a subliniat că nu a primit nicio sesizare în acest sens.

”Consiliul Concurenţei nu a primit nicio sesizare de la instituţiile publice referitoare la posibile înţelegeri ilegale între bănci în ceea ce priveşte creditarea companiilor”, se arată în comunicat.

Ulterior, autoritatea a revenit şi a reamintit declaraţia dată de senatorul Daniel Zamfir, la finalul săptămânii trecute, potrivit căreia Consiliul Concurenţei ar fi fost sesizat de Banca Naţională a României (BNR) privind existenţa unei înţelegeri între bănci.

”Reamintim opiniei publice că domnul senator Daniel Zamfir a lansat în spaţiul public, la sfârşitul săptămânii trecute, un fake news conform căruia Consiliul Concurenţei ar fi fost sesizat de Banca Naţională a României privind existenţa unei înţelegeri între bănci pentru a limita creditarea către companii şi că ar fi redactat un raport de control în acest sens, pe care autoritatea de concurenţă l-ar fi muşamalizat. Reiterăm opiniei publice că nu există o astfel de sesizare şi nici un raport de control in baza ei”, se arată în comunicatul transmis ulterior.

Totodată, autoritatea de concurenţă a amintit că are în derulare două investigaţii declanşate din oficiu, pe piaţa serviciilor de leasing operational şi pe piaţa de leasing financiar şi a creditului de consum din România.

”În cadrul investigaţiilor s-au desfăşurat inspecţii inopinate la sediile a 25 de bănci, Instituţii Financiare Non-Bancare (IFN), societăţi de leasing, asociaţii profesionale şi patronale, aceasta acţiune fiind cea mai amplă investigaţie a instituţiei. Rezultatele investigaţiilor vor fi făcute publice, imediat după finalizarea acestora şi luarea unei decizii”, se arată în comunicat.

Autoritatea de concurenţă a reamintit că a făcut recomandări pentru eficientizarea şi creşterea concurenţei în sectorul financiar şi, implicit, pentru scăderea comisioanelor, în contextul finalizării anchetei sectoriale pe piaţa serviciilor bancare de retail.

”Astfel, una dintre recomandări se referă la intensificarea concurenţei odată cu transpunerea Directivei privind Serviciile de Plată (Revised Payment Service Directive), care deschide piaţa către noi actori (de ex: fintech-uri), dar care nu a fost încă preluată în legislaţia naţională, deşi termenul de implementare era ianuarie 2018. Principalul avantaj al dezvoltării companiilor din domeniul fintech îl reprezintă intensificarea concurenţei în sectorul financiar şi scăderea comisioanelor”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.