Consiliul Concurenţei a anunţat joi că analizează tranzacţia prin care Hammerer Aluminium Industries Holding Gmbh din Austria preia compania Hydro Extrusion.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei. Autoritatea de concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, arată un comunicat emis de autoritatea de concurenţă.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.

Hammerer Aluminium Industries Holding GmbH, Austria, membră a Grupului Hammerer Aluminium Industries, este o companie cu capital privat, ce activează în domeniul prelucrării aluminiului pentru diverse utilizări, cum ar fi: ingineria de sistem, industria auto, construcţiile, aplicaţii electrice etc. Hammerer Aluminium Industries Holding GmbH, Austria este activă atât în Europa, cât şi Asia şi SUA.

În România, compania Hammerer Aluminium Industries Holding Gmbh este prezentă prin două filiale, respectiv Hammerer Aluminium Industries Santana S.R.L., activă în domeniul prelucrării aluminiului, şi Hammerer Aluminium Industries România S.R.L., activă în domeniul imobiliar.

Hydro Extrusion deţine o unitate de producţie în domeniul prelucrării aluminiului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.