Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că analizează tranzacţia prin care activitatea de producţie şi comercializare de poliester thermoplastic (PET) a Amraz România este preluată de Alpla Plastic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Consiliul Concurenţei va evalua preluarea activelor Amraz România în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat emis marţi de autoritatea de concurenţă.

Alpla Plastic România face parte din grupul austriac Alpla, lider global în sectorul ambalajelor şi este specializat în proiectarea, dezvoltarea, producerea, promovarea şi distribuţia produselor şi soluţiilor de ambalare, cum ar fi sticlele şi capacele.

Alpla România are ca obiect de activitate fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic (fără a include preformele PET).

Activele Amraz pe care urmează să le achiziţioneze Alpla România sunt utilizate în producerea de preforme de polietilen tereftalat (PET). Consiliul Concurenţei a autorizat în luna aprilie preluarea de către Grupul Alpla a companiei Star East Pet.

Star East Pet produce preforme de polietilen tereftalat (PET) pentru fabricarea flacoanelor PET pentru produse alimentare şi nealimentare.

Principala activitate de producţie a societăţii este reprezentată de fabricarea preformelor PET pentru a produce flacoane de 0,5 - 6 litri, în variantă transparentă sau colorată pentru îmbutelierea băuturilor carbogazoase, sucurilor, apei minerale, berii şi a altor tipuri de produse, precum lichid de parbriz, alcool.

”Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea de observaţii şi puncte de vedere referitoare la modul în care concentrarea economică, ce urmează a se realiza, afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă”, arată instituţia.

Observaţiile şi punctele de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă până la data de 21 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.