Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Axel Johnson Inc. intenţionează să preia o parte din capitalul La Fântâna SRL, companie pe care o va controla împreună cu Cristian Amza.
”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Axel Johnson Inc. intenţionează să preia o parte din capitalul La Fântâna SRL, companie pe care o va controla împreună cu Cristian Amza”, anunţă autoritatea de concurenţă.
Axel Johnson Inc. este o companie americană cu participaţii în diverse companii active în numeroase sectoare, de la producţia de materiale de uz medical, la extrudarea aluminiului.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
La Fântâna SRL, fondată şi condusă de Cristian Amza, este o companie românească activă în producţia şi distribuţia de apă: apă îmbuteliată, filtrare a apei, sisteme de tratare a apei şi soluţii de distribuire corespunzătoare. Compania oferă, de asemenea, cafea împreună cu echipamente de preparare.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naţionale de concurenţă, după eliminarea informaţiilor cu caracter confidenţial.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.