Transportatorul naţional de ţiţei Conpet Ploieşti şi-a planificat investiţii de 450 milioane lei în perioada 2020-2025, în reabilitarea conductelor, în punerea în siguranţă a traversărilor de conducte, dar şi în finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport ţiţei la traversarea Dunării şi a braţului Borcea, precum şi în construcţia şi reabilitarea unor rezervoare de ţiţei, având în vedere că 75% din cele deţinute de companie au peste 40 de ani, arată un document publicat pe site-ul companiei. De asemenea, Conpet vrea să construiască şi parcuri fotovoltaice şi să devină prosumator, adică să producă energie electrică în cantităţi mai mici pe care să o folosească iar o parte să o vândă în sistem.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Strategia de investiţii va fi supusă aprobării în Adunarea Generală a Acţionarilor din 12 iunie.

"Direcţiile strategice ale Conpet în domeniul investiţional pentru perioada 2020-2025 sunt următoarele: modernizarea şi securizarea sistemului naţional de transport, creşterea siguranţei în exploatare, diminuarea consumurilor energetice, dezvoltarea de noi activităţi conexe şi nonconexe celei de bază, monitorizarea programelor operaţionale şi a axelor prioritare în vederea accesării de fonduri europene şi a altor forme de finanţare nerambursabilă", se arată în documentul consultat de News.ro.

Astfel, Conpet vrea să investească 102 milioane lei în înlocuirea a 124 km de conducte de transport ţiţei şi 8 milioane lei în punerea în siguranţă a cel puţin două traversări cursuri de apă.

Alte 160 milioane lei sunt alocate "pentru demararea şi finalizarea lucrărilor de înlocuire a firelor de legătură pe conductele de transport ţiţei import, între staţiile C1-C2 şi C3-C4 inclusiv traversarea fluviului Dunăre şi a braţului Borcea prin foraj orizontal dirijat etapizat".

De asemenea, pentru perioada 2020-2025, Conpet îşi propune continuarea lucrărilor de construire rezervoare de diferite capacităţi în trei locaţii. Valoarea totală estimată pentru lucrările de reabilitare şi redimensionare a parcurilor de rezervoare în această perioadă este de 21 milioane lei.

"În prezent, Conpet a început un program de tipizare a rezervoarelor de stocare ţiţei. Faptul că rezervoarele vechi au fost executate în variante constructive de capacităţi diferite, cu soluţii constructive diferite, a condus atât la o mentenanţă dificilă cât şi la cheltuieli semnificative în operare. Dintre cele circa 100 de rezervoare de ţiţei existente în Conpet, 75 sunt mai vechi de 40 de ani, iar 77 din cele 100 sunt în construcţie nituită. Repararea rezervoarelor în construcţie nituită este foarte dificilă", arată documentul.

Rezervoarele fiind vechi, de multe ori, costurile de reparaţii sunt atât de mari încât este convenabilă înlocuirea rezervoarelor cu altele noi. Programul pentru construcţia de rezervoare noi este eşalonat pe 6-7 ani. Principalele locaţii stabilite pentru construcţia de rezervoare noi sunt: Călăreţi, Bărbăteşti, Orleşti, Cartojani, Poiana Lacului şi Moreni.

Alte 2,8 milioane lei vor fi alocate pentru finalizarea lucrărilor de implementare a unui Sistem Informatic de Evidenţă Geografică Patrimonială la Conpet, sistem care "crează oportunitatea gestionării riscurilor operaţionale, în special prin managementul cauzelor care pot duce la evenimente operaţionale (mentenanţă deficitară, necunoaşterea caracteristicilor exacte ale infrastructurii şi lipsa unor instrumente care să permită analiza caracteristicilor infrastructurii în contextul geografic al mediului pe care infrastructura îl traversează, inclusiv: impactul caracteristicilor fizice şi chimice ale solului, identificarea zonelor de risc înalt din perspectiva potenţialului de afectare a mediului şi a populaţiei etc)".

În plus, compania vrea să aloce 7 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor de optimizare a sistemului SCADA şi upgradării hard şi soft a Sistemului de transmisie date şi automatizare utilizat de companie. Încă 9 milioane lei sunt destinate upgradării sistemului informatic ERP.

Pentru modernizarea şi monitorizarea sistemului de protecţie catodică în 30 de locaţii compania va aloca 6,5 milioane lei, în timp ce pentru sistemul destinat detectării şi localizării scurgerilor de ţiţei din conductele magistrale de transport va investi 12,6 milioane lei şi restul până la 30 milioane lei în 2026-2027.

Mai mult, Conpet îşi propune lucrări de modernizare şi sistematizare a staţiilor de pompare în patru locaţii, cu o valoare de 9 milioane lei, şi modernizări rampe de încărcare/descărcare în şase locaţii, cu o valoare de 26 milioane lei.

Conpet vrea să instaleze totodată un sistem de 3,7 milioane lei privind dotarea cu echipamente de contorizare, monitorizare şi control, prevăzute cu interfeţe de comunicaţie a datelor conectate la o consolă de management şi dispecerizare.

Alte 6 milioane lei sunt pentru modernizarea parcului de locomotive utilizate în transportul ţiţeiului.

Conpet şi-a propus totodată să construiască şi parcuri fotovoltaice în cinci locaţii, proiect pentru care să aloce 3 milioane lei. Pentru instalarea de panouri fotovoltaice sunt propuse ca locaţii staţiile de pompare ţiţei: Poiana lacului, Cartojani, Bărbăteşti, Băicoi şi Călăreţi.

"Procesul de transport prin conducte a ţiţeiului prin operarea Sistemului Naţional de Transport al petrolului prin conducte implică un consum energetic important de aproximativ 20 GWh anual. În prezent, Conpet dispune de suprafeţe de teren neproductiv în cadrul staţiilor de pompare. Dezvoltarea unui parc fotovoltaic pentru producţia energie electrice conduce practic la utilizarea în procesul tehnologic a energiei electrice produse, reducând astfel costurile generate de achiziţia energiei electrice din SEN, energia electrică suplimentară generată de parcul fotovoltaic va fi valorificată prin intermediul platformei OPCOM şi preluată de către SEN pin intermediul staţiei electrice situată în vecinătatea terenului deţinut de Conpet. În urma unei analize interne privind posibilitatea dezvoltării unui parc fotovoltaic pentru producţia energiei electrice, Conpet îşi propune să devină prosumator. Energia produsă va fi consumată intern de companie, iar surplusul va fi injectat în reţeaua naţională", arată compania în strategie.

Comparativ, în perioada 2014-2019, compania a realizat un program de investiţii de 313 milioane lei.

De asemenea, între 2003-2019, s-au înlocuit circa 535 km de conductă.

Conpet operează o reţea de conducte cu o lungime de peste 3.800 de kilometri pe întreg teritoriul României.

Compania are o capitalizare de 727,23 milioane lei şi are aproape 1.700 de angajaţi.

Compania Conpet este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri, care deţine 58,71% din acţiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.