Românii s-au obişnuit, în ultimii ani, să se plângă că nu au nici bani, nici legi, iar conflictele din diverse comunităţi au reprezentat o problemă, dar a venit momentul ca toţi actorii implicaţi să se aşeze la aceeaşi masă şi să discute despre viitor, iar cazul cartierului Coresi este un exemplu în ceea ce priveşte parteneriatele public-private, a afirmat, joi, Tatian Diaconu, International Development Leader Ceetrus, la evenimentul de business „Oraşul meu – Acasă şi la birou”, organizat de Agenţia de presă News.ro. Complexul rezidenţial Cosmopolis din Bucureşti, care cuprinde acum 3.500 de locuinţe finalizate, va mai avea încă 8.000 de locuinţe şi va ajunge la 30.000 de locuitori în 2033, a anunţat, joi, Gabriel Voicu, director de vânzări şi marketing, Cosmopolis, la acelaşi eveniment. Numărul de locuinţe care ar putea fi livrate anul viitor în Bucureşti ar putea creşte cu 10%, de la circa 14.000 de unităţi locative care se estimează că vor fi livrate anul acesta, a declarat joi Viorel Mohorea, new homes sales manager la SVN România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI CONFERINŢĂ NEWS.RO - MDRAP: Trebuie să învăţăm împreună cum putem implementa mai bine acţiunile prin parteneriatele public-private /Csilla Lorincz: Succesul în dezvoltarea durabilă depinde de implicarea celor vizaţi

Mohorea (SVN România): Epoca 'Construieşte şi vei vinde' s-a terminat

”Trendul este unul ascendent, din punct de vedere număr de locuinţe livrate. Dacă pentru anul 2019 sunt estimate aproximativ 14.000 de locuinţe, pentru anul ce urmează previzionăm o creştere de 10% în acest sens. Iar polii noi de dezvoltare, pot să menţionez câteva zone, cum ar fi: Zona Expoziţiei, e o zonă care se dezvoltă atât la clădirile de birouri, cât şi din punct de vedere rezidenţial, care din ce în ce mai mult devin conexe, Zona Barbu Văcărescu - Aviaţiei - Pipera, Zona Bucureştii Noi - Jiului, dar şi Zona Bucur Obor”, a declarat joi Viorel Mohorea, new homes sales manager la SVN România la evenimentul de business „Oraşul meu – Acasă şi la birou”, organizat de Agenţia de presă News.ro.

El afirmă că Bucureştiul, într-un studiu recent, arată că peste 40% din locuinţe se află în proximitatea polurilor de dezvoltare birouri, lucru care ne arată că generaţia "millennials" (persoanele care în prezent au vârsta cuprinsă între 18 şi 34 ani, n.r.) îşi doreşte să locuiască aproape de locul de muncă, în zone cu o infrastructură dezvoltată şi bine pusă la punct, iar dezvoltatorii au înţeles acest lucru.

Nordul Capitalei a depăşit în premieră sudul în ceea ce priveşte numărul de unităţi locative livrate, afirmă Viorel Mohorea.

 

”Nevoia omului începe din ce în ce mai mult să îşi spună cuvântul şi un exemplu clar în aest sens este dat de segmentul de middle market, oameni cu venituri peste medie, care în premieră a depăşit cel de mass-market, aici vorbim de un procent de 52% pentru acest middle market faţă de aproximativ 48% pentru segmentul de mass market. Epoca 'Construieşte şi vei vinde' s-a terminat. Mă bucur să văd că există parteneri care au înţeles şi nu au construit doar apartamente, unele mai bine împărţite, altele mai prost împărţite, ci au construit un stil de viaţă. Business-ul lor a fost şi va fi axat pe nevoia clientului şi creionat de cumpărător, de omul care vrea să trăiască într-un mediu liniştit, curat şi unde să aibă tot ce îi trebuie”, a spus acesta.

Gabriel Voicu (Cosmopolis): De anul viitor, vom avea şi şcoală de stat

”Avem o viziune până in 2033. Plănuim încă 8000 de unităţi locative şi încă 23.000 de rezidenti. În total, vom avea peste 30.000 de locuitori”, a spus Voicu.

În acest sens, Voicu a anunţat că dezvoltatorul a mai achiziţionat, anul trecut, încă 15 hectare de teren. Suprafaţa totală a depăşit, acum, 100 de hectare. Complexul va avea, anul viitor, şi o şcoală de stat.

”În prezent, sunt finalizate 3500 locuinţe. A existat în momentul 0 un masterplan, avem o macheta de 12 ani. Acum, avem 7500 locuitori. Există 15 km de drumuri şi un drum de acces cu 4 benzi in Şoseaua de Centura şi două parcuri. Va exista şi un drum de acces către Bucureşti-Ploieşti. De anul viitor, vom avea şi şcoală de stat”, a spus Voicu.

 

Complexul are, în mijloc, şi un strip mall de 4.000 mp, cu parcare proprie de 70 de locuri. Investiţia totală, în complex, a depăşit 300 milioane euro.

Tatian Diaconu: Fiecare proiect are nevoie de ”nebunul de serviciu”. Acel om care, dincolo de strategie, crede cu tărie că se poate

”Cartierul Coresi din Braşov este o alternativă la cele două mari cartiere, Valea Plângerii şi Războieni. De ce Valea Plângerii? Ne-am obişnuit să ne plângem că nu avem legi, nu avem bani, nu avem competenţe. Avem şi bani, şi bani, şi competenţe. Cartierul Războieni se găseşte în fiecare comunitate, în care fiecare se bate cu fiecare. Din punctul meu de vedere, a venit momentul ca oamenii să se aşeze la aceeaşi masă, să discute”, a spus Diaconu.

El consideră că, la Braşov, cazul cartierului Coresi, dezvoltat pe terenul fostei platforme industriale Tractorul, este un exemplu de parteneriat public-privat.

”Fiecare proiect are nevoie de ”nebunul de serviciu”. Acel om care, dincolo de strategie, crede cu tărie că se poate. Povestea noastră a început în 2012 cu un masterplan, o viziune pentru 2022. Am decis, în 2012, să iniţiem un parteneriat. La Braşov, a fost primul parteneriat public-privat moral. Acei factori de decizie care reuşesc să se aşeze la masă. Dezvoltarea unui cartier presupune mult mai multe lucruri orientate către cetăţean. Faptul că am stat la aceeaşi masă şi am reuşit să desenăm viitorul, a însemnat foarte mult”, a spus Diaconu.

El a atras atenţia că, uneori, dezvoltatorul nu măsoară impactul mai larg al proiectelor sale. În acest context, un specialist în zona urbană are capacitatea de a privi mai larg harta oraşului.

Diaconu a mai spus că firma mai are un proiect asemănător în derulare, la Reşiţa, tot pe terenul unei platforme industriale.

Evenimentul „Oraşul meu – Acasă şi la birou” este organizat de Agenţia de presă News.ro, Team Innovation Media şi Agenţia de PR şi comunicare Plurivox şi are ca parteneri Ceetrus, SVN Romania, Genesis Property, Sema Parc, Cosmopolis. Partener instituţional este Departamentul de Dezvoltare Durabilă, Guvernul României şi partener media Profit.ro.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...