Conducerea companiei de stat Transgaz semnează vineri, la Budapesta, contractul de finanţare din fonduri europene a conductei Bulgaria - România - Ungaria - Austria (BRUA), care va lega reţelele de gaze naturale din cele patru state şi va permite exportul gazelor de la Marea Neagră spre Austria, potrivit unui anunţ al companiei de stat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În iunie, Transgaz a precizat, pentru News.ro, că lucrările de construcţie a conductei vor începe, conform graficului actual, în a doua jumatate a anului 2017.

”Managementul privat al companiei va semna la Budapesta contractul de finanţare pentru grantul de 179,4 milioane euro primit de la Uniunea Europeană pentru Proiectul BRUA-Faza1”, a precizat Transgaz, într-un comunicat. 

În prezent, proiectul BRUA se află în faza de elaborare a proiectului tehnic pentru conducta şi staţiile de comprimare. De asemenea, se află în derulare procesul de obţinere a avizelor şi acordurilor necesare obţinerii autorizaţiilor de construire.

După finalizarea acestei etape, urmează demararea procedurii de atribuire pentru achiziţia lucrărilor de execuţie aferente conductei şi staţiilor de comprimare, realizarea lucrărilor de execuţie şi punere în funcţiune, iar apoi începerea operării.

Construcţia conductei ar putea fi finalizată, în acest caz, la sfârşitul anului 2019.

Proiectul BRUA a apărut după eşecul Nabucco şi presupune dezvoltarea unei capacităţi de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) şi Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte.

BRUA va străbate teritoriul României pe o distanţă de 528 de kilometri, de la sud, din judeţul Giurgiu, spre vest, traversând judeţele Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş şi Arad.

Valoarea estimată a proiectului se ridică la 560 milioane de euro.

Din cele aproximativ 680 de locuri de muncă generate pe durata de construire a BRUA, aproximativ 340 vor fi ocupate de forţa de muncă din România.

Comisia Europeană a validat, pe 19 ianurie 2016, finanţarea cu suma de 179 milioane de euro a lucrărilor ce urmează să fie efectuate de Transgaz la sistemul naţional de transport a gazelor naturale românesc pentru dezvoltarea conductei BRUA, faza 1.

Astfel, Transgaz dispune de o parte din finanţarea necesară pentru a realiza lucrările pe teritoriul României.

După punerea în funcţiune, proiectul va asigura o capacitate maximă de transport gaze naturale de 1,5 miliarde metri cubi/an înspre Bulgaria şi de 4,4 miliarde mc/an înspre Ungaria.

Prin această conductă ar urma să fie transportate spre Austria şi alte state vest-europene şi gazele extrase din Marea Neagră.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.