O acţiune organizată de Comunitatea Declic este programată să se desfăşoare, miercuri, în faţa sediului Guvernului, unde participanţii vor solicita eliminarea pensiilor speciale, afişând şi un mesaj de mari dimensiuni în acest sens.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunea organizată de Comunitatea Declic va avea loc miercuri, de la ora 12, în faţa Guvernului României, unde membrii Comunităţii Declic vor merge în audienţă, pe rând, la Guvernul României şi vor solicita tăierea pensiilor speciale.

Pe toată durata audienţelor, membrii Declic vor afişa mesajul ”Tăiaţi pensiile speciale”. Mesajul, lung de peste 10 metri, va ocupa toată alveola de la intrarea C în Palatul Victoria, în aşa fel încât să fie văzut de membrii Executivului.  

Cetăţenii solicită Guvenului, prin această acţiune, să urgenteze adoptarea proiectului de lege şi trimiterea lui în Parlament.

”Acum 2 săptămâni, ministrul Muncii spunea în Parlament că în 3 zile coaliţia va agrea proiectul de lege privind tăierea pensiilor speciale. Astăzi, anunţă că Guvernul nu se grăbeşte să respecte termenul de 31 decembrie. Suntem în ultima lună a anului şi încă nu avem un proiect public privind reforma sistemului de pensii. În ritmul în care Guvernul îşi respectă promisiunile, România va pierde banii din PNRR şi va plăti de la anul pensii indexate pentru speciali”, a declarat Cătălina Hopârteanu, coordonatorul campaniei ”Tăiaţi pensiile speciale!”.

Membrii Declic vor depune la Guvern şi cele peste 139.400 de semnături ale petiţiei ”Tăiaţi pensiile speciale”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.