Guvernul României a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru trei noi obiective derulate prin Compania Naţională de Investiţii - consolidarea şi restaurarea fostului Palat Mihail Sturdza din Iaşi, reabilitarea şi consolidarea Corp Central Colegiul Naţional Carol I şi Opera Română din Craiova, precum şi extinderea Centrului Social Pastoral ”Sfânta Cruce” Caraiman, din Buşteni - valoarea totală a investiţiilor fiind de aproximativ 239 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Guvernul României a aprobat, în cadrul şedinţei de joi, 11 iunie, indicatorii tehnico-economici pentru 3 noi obiective derulate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, valoarea totală a investiţiilor fiind de aproximativ 239 milioane de lei”, a informat ministerul.

În perioada următoare, CNI va demara procedura de achiziţie publică privind contractarea lucrărilor de proiectare şi execuţie.

”Este vorba despre trei noi investiţii incluse în Programul Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social, derulat de CNI, respectiv consolidare, restaurare şi refuncţionalizarea imobilului fostul Palat Mihail Sturdza, municipiul Iaşi, judeţul Iaşi; reabilitare şi consolidare Corp Central Colegiul Naţional Carol I şi Opera Română – municipiul Craiova, judeţul Dolj; extindere Centru Social Pastoral ”Sfânta Cruce” Caraiman, str. Palanca nr. 24, oraş Buşteni, judeţul Prahova”, a informat vineri Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.

În cazul fostului Palat Mihail Sturdza este vorba de intervenţii asupra clădirii care aparţine clasei de risc seismic Rs I. În urma finalizării lucrărilor se are în vedere încadrarea în clasa de risc seismic Rs III.

”Astfel, se vor executa lucrări de consolidare (intervenţii la nivelul fundaţiilor, planşeelor, pereţilor şi acoperişului), lucrări la nivelul instalaţiilor (electrice, sanitare, de stingerea incendiilor etc.), înlocuirea tâmplăriei (tâmplăria sculptată a accesului principal din lemn de stejar şi grilaj decorativ din fier forjat va fi restaurată), dar şi recompartimentarea parţială a demisolului, parterului, etajului şi a mansardei, astfel încât acestea să răspundă necesităţilor funcţiunilor propuse. De asemenea, se propune introducerea în clădire a unui ascensor de persoane pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilităţi”, precizează ministerul.

 Valoarea estimată este de 76,15 milioane lei, iar beneficiarul final al investiţiei va fi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Durata estimată de realizare este de trei ani.

Proiectul de reabilitare şi consolidare Corp Central Colegiul Naţional Carol I şi Opera Română din municipiul Craiova, judeţul Dolj, vizează reducerea globală a riscurilor de producere, prin prăbuşiri totale sau parţiale, de pierderi de vieţi omeneşti, de rănire a oamenilor, precum şi de degradare sau distrugere a unor bunuri materiale, clădirea fiind încadrată, la acest moment, în clasa de risc seismic RsII.

”Astfel, se urmăreşte reabilitarea şi consolidarea întregului monument din centrul istoric al municipiului Craiova, inclusiv la nivelul instalaţiilor şi finisajelor, iar elementele decorative (precum componentele arhitecturale, uşile decorative din lemn etc.) vor fi restaurate. În prezent, clădirea se află în fază avansată de degradare, fiind folosită numai parţial. Corpul central, cea mai veche şi importantă parte a clădirii, este scoasă din uz din cauza avariilor importante ale structurii de rezistenţă, activităţile Colegiului Naţional Carol I desfăşurându-se în corpurile laterale”, arată ministerul.

Valoarea estimată este de 115,52 milioane lei, iar durata estimată de realizare este de 30 de luni, dintre care şase luni vor fi dedicate activităţii de proiectare.

În ceea ce priveşte extinderea Centrului Social Pastoral ”Sfânta Cruce” Caraiman din Buşteni, judeţul Prahova, se are în vedere realizarea unei noi clădiri care va avea un număr estimat de de peste 1.000 de utilizatori şi presupune suplimentarea capacităţii actuale de cazare cu 150 de locuri, crearea unei săli de mese cu o capacitate de 250 de persoane, a unor săli pentru workshop-uri/întâlniri dar şi spaţii pentru bibliotecă.

”Clădirea va putea fi utilizată şi de persoane cu dizabilităţi, fiind proiectate rampe de acces pentru scaune rulante şi lifturi speciale pentru acest tip de utilizatori. Centrul social-pastoral desfăşoară activităţi culturale, educaţionale, social-educaţionale şi pastoral-misionare, scopul acestuia fiind susţinerea activităţilor de formare teologică, culturală şi socială a tinerilor, cu precădere a elevilor şi studenţilor proveniţi din medii sociale dezavantajate. Anual sunt cazaţi peste 600 de copii cu dizabilităţi, iar centrul a devenit un reper în sprijinirea copiilor şi a adulţilor cu nevoi speciale şi diferite dizabilităţi. De asemenea, anual sunt organizate tabere şi excursii de copii şi tineri din întreaga ţară, centrul asigurând cazarea, masa şi instruirea specifică activităţilor pentru peste 4.500 de copii, tineri şi studenţi. Infrastructura deţinută nu permite, întotdeauna, derularea în bune condiţii a activităţilor şi este necesară extinderea spaţiului”, precizează ministerul.

Valoarea estimată este de 47,32 milioane lei, iar durata estimată de realizare este de 30 de luni.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.