După cum a anunţat în propunerile sale privind reducerea sarcinii administrative care apasă pe umerii fermierilor, Comisia Europeană lansează, joi, un sondaj online pentru a colecta direct opiniile fermierilor din UE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sondajul este deschis din 7 martie până pe 8 aprilie. Întrebările sunt scurte şi disponibile în toate limbile UE, mai arată comunicatul de presă al Executivului european.

Chestionarul urmăreşte obţinerea unui feedback valoros pentru a înţelege principalele motive de îngrijorare ale fermierilor.

În plus, sondajul va contribui la identificarea surselor care stau la baza complexităţii şi a sarcinii administrative şi care rezultă din normele politicii agricole comune (PAC), precum şi din alte norme referitoare la alimente şi la agricultură, atât în ceea ce priveşte aplicarea acestora la nivel naţional, cât şi obligaţiile de înregistrare şi de raportare legate de acestea.

Rezultatele preliminare vor fi prezentate până la mijlocul lunii aprilie, mai spune sursa citată.

Acest sondaj va oferi deja până la începutul verii o imagine mai clară a principalelor obstacole administrative cu care se confruntă fermierii, astfel cum sunt percepute de aceştia.

Rezultatele sondajului vor fi incluse într-o analiză mai detaliată care urmează să fie publicată în toamna anului 2024 şi al cărei scop este să clarifice sursele de complexitate pentru fermieri, indiferent dacă acestea sunt la nivelul UE, la nivel naţional sau ca urmare a PAC şi a altor cerinţe şi politici.

Mai multe informaţii precum şi sondajul sunt disponibile AICI.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.