Comisia Europeană a aprobat României suma de 800 de milioane de euro pentru finalizarea unor lucrări începute în perioada 2007 – 2013. Este vorba despre zece proiecte din domeniile transport, managementul deşeurilor, infrastructura de apă şi prevenirea dezastrelor naturale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aceste proiecte reprezintă mai mult decât simple investiţii în infrastructură: folosite în mod eficient pot deveni catalizatori ai dezvoltării la nivel local, regional şi naţional. De aceea este cu atât mai important ca fondurile UE să fie folosite în mod strategic şi în concordanţă cu priorităţile de investiţii din România", a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

Cele zece proiecte vizează lucrări de infrastructură în domeniile transport, managementul deşeurilor, infrastructura de apă şi prevenirea dezastrelor naturale.

Astfel, se acordă finanţare pentru construcţia şoselei de centură a municipiului Braşov, tronsoanele I (DN1-DN11), II (DN11-DN13) şi III (DN13-DN1) şi reabilitarea liniei de cale ferată Braşov–Simeria, componentă a coridorului pan–european IV, tronsonul Sighişoara–Coşlariu, în domeniul transporturilor.

Obiectivele proiectelor de transport cuprind modernizarea infrastructurii şi sporirea vitezei de circulaţie maximă la 160 km/h pentru trenurile de călători şi la 120 km/h pentru trenurile de marfă pe tronsonul Sighişoara-Coşlariu, respectiv construcţia şoselei de centură a Braşovului pentru diminuarea traficului din municipiu.

În ceea ce priveşte managementul deşeurilor, se continuă lucrările la proiectele ce vizează implementarea sistemului de management integrat al deşeurilor în judeţele Caraş-Severin, Constanţa şi Iaşi.

Cele 3 proiecte de management al deşeurilor vor contribui la reducerea dimensiunilor depozitelor de deşeuri prin integrarea activităţilor de separare, colectare, transport, tratare, reciclare şi eliminare. De asemenea, se are în vedere închiderea sau reabilitarea depozitelor non-conforme cu standardele europene, potrivit angajamentelor privind mediul înconjurător asumate de România.

În domeniul infrastructurii de apă se continuă lucrările la proiectele de extindere şi modernizare a sistemelor de apă şi apă uzată în judeţele Covasna, Sibiu, Braşov şi Teleorman, dar şi la proiectele de reabilitare şi modernizare a infrastructurii de apă şi a sistemului de canalizare în judeţele Constanţa şi Ialomiţa.

Cele 4 proiecte de apă şi apă uzată includ realizarea de infrastructură şi facilităţi de tratare a apei uzate, cât şi îmbunătăţirea accesului la sistemele de alimentare cu apă potabilă. Această infrastructură va contribui la oferirea de servicii şi la un grad de acoperire în domeniul apei curente şi a celei uzate în conformitate cu directivele europene, în mod special cele legate de calitatea apei şi de tratarea apei uzate în mediul urban.

În ceea ce priveşte prevenirea dezastrelor naturale se continuă proiectul WATMAN - Sistem informaţional pentru managementul integrat al apelor – Etapa I.

Proiectul WATMAN are ca obiectiv final protejarea populaţiei prin modernizarea infrastructurii de prevenire a inundaţiilor. Acest proiect va permite optimizarea securităţii şi a eficienţei infrastructurii lucrărilor hidrotehnice deja existente de la nivel naţional, informatizarea sistemului de colectare a datelor provenite de la staţiile automate care vor fi montate la nivelul barajelor de importanţă majoră, monitorizarea de la distanţă a modului în care se comportă construcţiile hidrotehnice, cât şi integrarea tuturor informaţiilor la nivel electronic şi comunicarea rapidă şi în timp real între autorităţile responsabile.

Aceste proiecte au demarat în perioada 2007 – 2013.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.