Numărul insolvenţelor a ajuns în prima jumătate a acestui an la un nivel minim al ultimilor zece ani, însă pierderile generate creditorilor se află la cel mai ridicat nivel din perioada analizată, potrivit unei analize prezentată miercuri de Coface România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Numărul insolvenţelor din primul semestru, de 4.442 de proceduri noi, este similar cu cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, însă numărul de companii cu cifra de afaceri de peste 1 milion de euro care au intrat în insolvenţă în intervalul analizat a crescut cu 20%, la 180.

”Paradoxul, şi anume un minim al insolvenţelor corelat cu un maxim al pierderilor cauzate mediului de afaceri, este explicat prin profilul firmelor. Mai exact, din totalul companiilor insolvente în primul semestru al anului curent, un număr de 20 de firme au avut venituri mai mari de 10 milioane euro în anul anterior, dintre care 11 desfăşurau o activitate de distribuţie, comerţ sau furnizare de energie. Aceste companii au un nivel scăzut al activelor imobilizate şi un grad de îndatorare foarte ridicat, ceea ce poate predispune creditorii la pierderi semnificative”, arată un comunicat al Coface.

În majoritatea studiilor realizate de Coface, primele zece sectoare care înregistrează cel mai mare număr al firmelor aflate în insolvenţă au rămas cu precădere neschimbate, singurele modificări fiind la nivel de ordine în cadrul topului, dar cu variaţii de una, maximum două poziţii.

Cele mai multe insolvenţe deschise în primul semestru al anului curent au fost în construcţii, respectiv 746, care par să treacă printr-o perioadă nefastă, volumul lucrărilor scăzând cu 8% în primele şase luni ale anului curent, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior.

Sectorul este urmat de comerţul cu amănuntul (705 insolvenţe în semestrul I), comerţul cu ridicata şi distribuţie (660 de insolvenţe).

”Gradul de îndatorare a companiilor care ulterior au intrat în insolvenţă a crescut constant, de la 72% în 2008, la aproximativ 97%, în 2016. Această dinamică a fost determinată de acumularea de pierderi care au erodat nivelul capitalurilor proprii, aportul scăzut de capitalizare din partea acţionariatului şi necesitatea de suplimentare a datoriilor pentru a gestiona presiunile asupra lichidităţii”, arată studiul.

Din cele 4.442 de companii insolvente în primul semestru al acestui an, 2.244 companii au depus declaraţiile financiare pentru activitatea desfăşurată în anul 2016. Conform analizei Coface, una dintre principalele cauze care a alimentat riscul intrării în insolvenţă a fost creşterea accelerată a datoriilor mult peste avansul veniturilor, cuplată cu acumularea de pierderi din ce în ce mai mari.

Cu toate acestea, s-a remarcat o evoluţie a veniturilor companiilor, în anii premergători insolvabilităţii, spun oficialii Coface. 

“Nivelul veniturilor firmelor a crescut puternic în ultimii trei-patru ani dinaintea intrării în insolvenţă, ca urmare a investiţiilor semnificative. Cifra de afaceri medie din anul 2016 a fost de 4,57 milioane lei, cu 26% peste anul anterior si de aproape doua ori peste cea din 2008. Cu toate acestea, companiile nu au folosit toate resursele pentru a se eficientiza, acumulând pierderi din ce în ce mai mari. Această dinamică a fost înregistrată ca urmare a evoluţiei gradului de îndatorare, care a generat o povară financiară tot mai importantă”, a declarat Eugen Anicescu, director general Coface Romania.

Totodată, cresterea valorii instrumentelor refuzate la plată cu aproape 50% în prima jumătate a anului curent, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior pare să fie, de asemenea, paradoxală, având în vedere că lichiditatea înregistrată la nivelul mediului de afaceri este la un maxim istoric.

Conform studiului, valoarea însumată a trezoreriei companiilor din mediul de afaceri activ în România a evoluat constant de la impactul crizei financiare pe plan local, ajungând la 128 miliarde lei la finalul anului 2016, comparativ cu 78 miliarde lei în 2007.

„Conform datelor, primele cele mai mari 1% dintre companiile active din România, aproximativ 5.000, concentrează 58% din lichiditatea întregului mediu de afaceri la finalul anului 2016, comparativ cu doar 43%, la finalul anului 2007”, a precizat, Iancu Guda, director în  cadrul Coface Romania.

“Astfel, cele mai mari 1.000 de companii generau la finalul anului 2016 o pondere de 50% din veniturile tuturor companiilor, un fenomen mai puţin vizibil în ţările din regiune. Mai exact, şase din zece companii active în România înregistrează profituri, din care 75% sunt concentrate în cele mai mari 10% din companii. Pe de alta parte, patru din zece companii active înregistrează pierderi, în timp ce doar 42% sunt sunt concentrate în cele mai mari 10% din companii”, a adaugat Iancu Guda. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.