Coca-Cola HBC România, liderul industriei locale de băuturi, aduce pe piaţa din România brandul Costa Coffee şi vinde din această lună cafea ambalată (boabe şi măcinată) în magazinele şi în sectorul HoReCa din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Coca-Cola HBC România, liderul industriei locale de băuturi, aduce pe piaţa din România brandul Costa Coffee, într-o gamă variată de sortimente premium care completează portofoliul companiei şi viziunea de a fi partenerul pentru băuturi 24/7. Începând cu luna iunie, Costa Coffee este disponibilă în unităţi comerciale din toată ţara şi în punctele HoReCa partenere, sub formă de cafea ambalată boabe, măcinată şi prăjită, în patru variante: Signature Blend, Signature Dark Blend, Colombian Roast şi Bright Blend", a anunţat compania într-un comunicat.

România este una dintre primele pieţe din grupul Coca-Cola HBC care lansează Costa Coffee, brand care a fost recent lansat în Bulgaria, Polonia şi Ungaria. În următorii trei ani, Grupul Coca-Cola HBC va lansa Costa Coffee în toate cele 28 de pieţe în care este prezentă.

Gama Costa va fi completată pe parcursul anului cu noi variante: capsule, espressorul Costa Express sau soluţiile de cafea-to-go.

"Cafeaua este una dintre categoriile cheie care contribuie la viziunea noastră de a deveni partenerul pentru băuturi 24/7 şi de a le oferi clienţilor şi consumatorilor acces la unul dintre cele mai variate portofolii de băuturi. Costa Coffee este o marcă de succes, cu istorie şi cu un potenţial major pentru România. Cu un brand atât de puternic cum este Costa şi cu expertiza noastră de distribuţie, credem cu tărie că putem deveni cel mai bun partener de cafea în România”, a declarat Jovan Radosavljevic, general manager Coca-Cola HBC România.

Istoria Costa Coffee a început acum aproape 50 de ani în Londra, fondatori fiind doi fraţi italieni, Sergio şi Bruno Costa.

"Pentru Costa Coffee, mai puţin de 5% din totalul boabelor de cafea din lume îndeplinesc criteriile de calitate. 100% dintre boabele selectate Costa Coffee provin din surse certificate Rainforest Alliance, acest lucru fiind un indicator al impactului pozitiv asupra mediului înconjurător, al respectării drepturilor lucrătorilor şi a comunităţilor locale din toată lumea", arată compania.

Coca‑Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca‑Cola, având vânzări de peste 2 miliarde de unităţi. Compania activează într-o zonă geografică extinsă, având operaţiuni în 28 de ţări, deservind o populaţie de aproximativ 590 milioane de oameni. Coca‑Cola HBC oferă o gamă variată de băuturi răcoritoare din categoria celor carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri şi cafea.

Coca-Cola HBC România este îmbuteliatorul Coca-Cola pe piaţa locală şi este prezentă cu trei fabrici în România: Ploieşti, Timişoara şi Poiana Negrii. Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România", format din Coca-Cola HBC România şi Coca-Cola România, realizat pe baza datelor financiare din 2018, prezenţa acestui sistem pe piaţa locală generează o valoare adăugată de 594 milioane de euro, echivalentul a 0,29% din PIB. Pe plan local, Coca-Cola HBC România este liderul industriei de băuturi, fiind cel mai mare exportator din domeniu, cu o pondere de aproximativ 30% din exporturile de băuturi.

 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.