Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a început restructurarea activităţii, iar un prim pas vizează reducerea funcţiilor de conducere începând de luni, astfel că din 110 posturi de şefi la nivel central vor fi eliminate şapte, iar alte 61 în teritoriu, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Restructurarea companiei a fost anunţată de mai mult timp de către ministrul Transporturilor, care a cerut creşterea eficienţei companiei. Noua organigramă va intra în vigoare din 9 mai. 

"Structura de conducere foarte ramificată de la CNADNR a fost una din cauzele nefunctionării eficiente. Soluţia a fost reducerea poziţiilor, s-au redus şapte funcţii la nivel central şi 61 la nivel regional", a spus Costescu, într-o conferinţă de presă comună cu directorul general al CNADNR, Cătălin Homor.

"Aceste restructurări vin dintr-o ineficienţă operaţională, nu să facem economii financiare", a completat el.

Ministrul a cerut şefilor companiei să facă din CNADNR o structură deschisă, în care se intră pe bază de concurs.

"Există şi falşi specialişti care nu au ce căuta în CNADNR, există competenţe lipsă, mai ales la nivelul evaluării proiectelor. Înfiinţarea direcţiei de proiectare este certitudine de azi", a menţionat Costescu.

Declaraţia vine în contextul în care, la începutul lunii aprilie, membrii ”Iniţiativei pentru Restructurarea şi Reprofesionalizarea CNADNR” au acuzat că mai puţin de 10% dintre angajaţii CNADNR au studii de specialitate în domeniul drumurilor.

Ministrul a anunţat şi înfiinţarea unui departament propriu de control în cadrul CNADNR.

"Am observat o mulţime de cazuri penale, aşa că am infiinţat propriul departament de control. Departamentul de control va controla probleme precum scurgeri de informaţii şi se va duce acolo unde directorul vede o problemă sau are suspiciuni", a afirmat oficialul.

În aprilie, surse din domeniul transporturilor au declarat, pentru News.ro, că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut conducerii CNADNR mai multe documente pentru a verifica neregulile semnalate la sfârşitul anului trecut de corpul de control al Ministerului Transporturilor.

Compania este de mult timp în vizorul procurorilor anticorupţie, care au trimis sute de cereri de documente în ultimii ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.