Consiliul Judeţean Bijor a anunţat că a fost semnat, la sediul Direcţiei Generale Implementare Plan Naţional de Redresare şi Rezilienţă, contractul de finanţare pentru proiectul de reabilitare a Spitalului de Psihiatrie Nucet. Urmează în scurt timp să fie lansată procedura de licitaţie pentru proiectare şi execuţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Documentul a fost semnat în cadrul apelului de proiecte gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, finanţat din fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) şi din fonduri naţionale, mai arată comunicatul de presă al CJ Bihor.

Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni, de la data semnării contractului.

Proiectul intitulat „Creşterea eficienţei energetice şi reabilitarea imobilelor Spitalului de Psihiatrie Nucet” prevede reabilitarea a cinci corpuri de clădire în care îşi desfăşoară activitatea Spitalul de Psihiatrie Nucet şi Unitatea de Asistenţă Medico-Socială de Psihiatrie Nucet.

Obiectivul principal al investiţiei este creşterea eficienţei din punct de vedere energetic, prin reducerea consumului anual de energie şi îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Atingerea acestor obiective presupune reabilitarea anvelopei construcţiilor, înlocuirea instalaţiilor termice, sanitare şi de iluminat, conform sursei citate.

Valoarea estimată a investiţiei este de 30.628.503,82 lei, TVA inclus.

Finanţarea proiectului depus de Consiliul Judeţean Bihor este 100% nerambursabilă.

Proiectul „Creşterea eficienţei energetice şi reabilitarea imobilelor Spitalului de Psihiatrie Nucet” este finanţat pe Componenta 5 din PNRR „Valul renovării”, pe axa prioritară 2 „Renovare energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.