Companiile care vor să depăşească acum criza şi să treacă în următoarea etapă de dezvoltare trebuie să fie pregătite să anticipeze schimbările şi să investească în soluţii care să le ajute să gestioneze mai bine riscurile, arată o analiză a CITR, potrivit căreia după doi ani de creştere economică şi un an de pandemie, 7.000 de companii înregistrează debite restante la bugetul de stat de peste 1 milion de lei fiecare, aceste afaceri cumulând 73 miliarde de lei datorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Conform CITR, liderul pieţei de restructurare din România, în 2021, companiile care vor să depăşească criza şi să treacă în următoarea etapă de dezvoltare trebuie să fie pregătite să anticipeze schimbările şi să investească în soluţii care să le ajute să gestioneze mai bine riscurile. Deşi 15% dintre managerii români respondenţi ai studiului Confidex by Impetum Group au declarat că presiunea pe cashflow a scăzut comparativ cu primele trimestre ale crizei, iar încrederea managerilor în economie e în creştere, atingând 45 de puncte din 100, datoriile la bugetul de stat continuă să se acumuleze. După doi ani de creştere economică şi un an de pandemie, 7.000 de companii înregistrează debite restante la bugetul de stat de peste 1 milion de lei fiecare, conform Termene.ro. Aceste afaceri cumulează 73 miliarde de lei datorii şi reprezintă companii importante pentru economie, pe care se sprijină piaţa şi IMM-urile. Dintre acestea, 66%, respectiv 4.600, se află în stare de insolvenţă iminentă, dar nu au apelat încă la vreo procedură de redresare", arată CITR.

Aceste 7.000 de companii asigură peste 130.000 de locuri de muncă la nivel naţional, care ar putea fi salvate prin accesarea la timp a măsurilor de redresare preventivă sau printr-o măsură de reorganizare.  

"În 2021 companiile trebuie să fie dispuse să facă schimbări profunde în modul în care fac business, să îşi regândească strategiile, să schimbe pieţele pe care activează, să îşi adapteze produsele şi procesele de producţie, şi să-şi revizuiască planurile de extindere şi de dezvoltare. Într-un moment în care tendinţa este de a eficientiza şi reduce cât mai mult costurile, câştigătorii vor fi cei care vor inova, vor investi în digitalizare şi în dezvoltarea capabilităţilor resurselor umane şi vor fi dispuşi să apeleze la mecanisme de redresare şi să acţioneze preventiv. Adaptabilitatea, puterea de anticipare a schimbărilor şi gestionarea riscurilor sunt cheia prevenţiei pentru companiile româneşti”, a declarat Andra Olar-Caragea, CEO CITR.

Totodată, 2.600 dintre companiile cu datorii la bugetul de stat sunt companii care încă mai pot acţiona preventiv pentru redresarea activităţii şi pot apela la procedura OG6, special creată de ANAF pentru eşalonarea datoriilor principale şi ştergerea dobânzilor şi penalităţilor acestor datorii la bugetul de stat. 

"Ne aflăm într-un moment de răscruce, care va determina evoluţia mediului de afaceri pe următorii ani, iar datoriile pot fi un impediment pentru dezvoltarea lui, care poate fi eliminat prin accesarea procedurii OG 6. Companiile au de ales dacă vor să acţioneze din limitări şi constrângeri pe care le trag după ele în următorii ani, iar aici ne referim la datoriile la bugetul de stat, sau dacă aleg să acceseze o măsură de restructurare preventivă care să le diminueze această povară şi să le ajute să prevină intrarea în insolvenţă. O companie care a scăpat de povara datoriilor se poate adapta mai uşor la schimbările care intervin în mediul de business, este mai flexibilă şi mai agilă, mai bine pregătită pentru viitor, oricât de imprevizibil ar fi el”, a spus Vasile Godîncă-Herlea, head of business development Impetum Group şi managing partner CITR.

Prin accesarea OG6, companiile se pot redresa cu ajutorul unui plan de reorganizare a datoriilor bugetare, care poate însemna eşalonarea datoriilor principale şi reducerea cu până la 50% a datoriei de bază, dar şi ştergerea dobânzilor şi penalităţilor datorate la 31 decembrie 2020. Un alt avantaj important este păstrarea controlului asupra companiei, dreptul de administrare nefiind ridicat în cadrul acestei proceduri. Durata de eşalonare a datoriilor se poate extinde pe o perioadă de până la 10 ani, iar planul de restructurare poate fi ajustat oricând în perioada implementării.

"Odată cu aplicarea planului de restructurare prin OG6, compania nu doar că scapă de datoriile bugetare, dar devine eligibilă pentru a accesa credite şi chiar mai mult, devine interesantă inclusiv pentru investitori. În plus, are din nou acces la licitaţii publice, ceea ce o ajută să redevină un contributor activ la mediul economic. Totodată, prin depunerea planului de redresare, executarea silită bugetară se suspendă, iar companiile se pot bucura de mai multă libertate în decizii. Flexibilitatea OG6 permite ca procedura să aibă loc concomitent cu alte măsuri de redresare, precum concordatul preventiv, prin care se restructurează şi alte tipuri de datorii. În plus, procedura este confidenţială şi se întâmplă în afara instanţei", arată specialiştii.

Accesarea procedurii OG6 începe prin notificarea ANAF şi pregătirea documentelor pentru planul de restructurare. Următorul pas este alegerea expertului implementator potrivit, care va demara testul creditorului privat, completând procesul pentru aprobarea ANAF. Raportările situaţiei financiare au loc trimestrial, iar sfârşitul perioadei agreate în planul de implementare se definitivează prin reducerea datoriilor bugetare. După verificarea eligibilităţii pentru procedura OG6, companiile mai au la dispoziţie o lună, până la data de 31 martie 2021, pentru a apela la restructurarea datoriilor prin această prevedere legislativă. 

Până în acest moment, pe procedura OG6, CITR are în proces de restructurare companii care însumează datorii în valoare de peste 142 milioane euro şi au o cifră de afaceri totală de peste 112 milioane de lei. După finalizarea procedurilor de restructurare vor fi salvate peste 4.700 de locuri de muncă. Câteva dintre marile companii româneşti restructurate de către experţii CITR prin intermediul OG6 sunt Romaero şi CFR IRLU. Soluţiile aplicate în aceste două proceduri şi mixul de instrumente folosite sunt o opţiune viabilă care poate fi replicată la nivelul întregului mediu de business românesc, crescând numărul de companii însănătoşite din piaţă.

CITR este liderul pieţei de insolvenţă din România şi administrează anual un patrimoniu de 1 miliard de euro şi distribuie anual peste 100 de milioane de euro creditorilor. CITR este o companie Impetum Group, primul grup românesc dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business din oricare etapă din viaţa unei companii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.