Circuit de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de pază şi protecţie, descoperit de ANAF - Antifraudă/ Prejudiciul estimat până în prezent depăşeşte 12,35 milioane lei

Circuit de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de pază şi protecţie, descoperit de ANAF - Antifraudă/ Prejudiciul estimat până în prezent depăşeşte 12,35 milioane lei

Inspectorii antifraudă au descoperit un circuit organizat de evaziune fiscală în domeniul serviciilor de pază şi protecţie, prin intermediul căruia patru societăţi comerciale au utilizat operaţiuni fără suport economic real pentru diminuarea obligaţiilor fiscale, prejudiciind bugetul de stat cu peste 12,35 milioane lei. ANAF informează că verificările continuă pentru stabilirea întregii dimensiuni a mecanismului fraudulos şi recuperarea integrală a prejudiciului.

Inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală au identificat şi documentat un mecanism complex de evaziune fiscală desfăşurat prin intermediul unui grup de patru societăţi având ca obiect principal de activitate serviciile de pază şi protecţie, informează ANAF într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, verificările au evidenţiat existenţa unui circuit organizat, coordonat de aceiaşi asociaţi şi administratori, prin care au fost utilizate societăţi comerciale pentru a crea aparenţa desfăşurării unor operaţiuni economice reale şi pentru diminuarea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.

"În cadrul acestui mecanism au fost înregistrate în evidenţele financiar-contabile operaţiuni fără suport economic real, prin utilizarea unor furnizori cu comportament fiscal inadecvat, controlaţi de aceleaşi persoane şi folosiţi pentru emiterea de documente justificative şi facturi fictive. Aceste practici au permis deducerea nelegală a taxei pe valoarea adăugată şi diminuarea bazei impozabile pentru impozitul pe profit", explică sursa citată.

Analiza circuitelor financiare a evidenţiat că majoritatea sumelor încasate de la clienţi au fost retrase prin peste 6.600 de operaţiuni succesive, cu o valoare cumulată de peste 26 milioane de lei. Retragerile în numerar au fost efectuate, de regulă, în tranşe de 4.000 de lei, prin intermediul ATM-urilor, în scopul ascunderii traseului fondurilor.

Prejudiciul estimat adus bugetului general consolidat depăşeşte 12,35 milioane lei, fiind compus din:
- TVA: 8.374.516 lei
- Impozit pe profit: 3.946.325 lei
- Impozit pe venitul microîntreprinderilor: 32.948 lei.

"Având în vedere complexitatea mecanismului identificat, caracterul organizat al activităţilor desfăşurate şi valoarea prejudiciului estimat, au fost sesizate organele de urmărire penală în vederea dispunerii măsurilor legale şi recuperării integrale a prejudiciului", adaugă sursa citată.

Verificările sunt în desfăşurare, inspectorii antifraudă continuând controalele şi la alte societăţi care fac parte din acelaşi circuit economic, pentru stabilirea întregii dimensiuni a activităţilor ilicite şi a tuturor obligaţiilor fiscale datorate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră