China a anunţat că va începe testarea unei vaste reţele de sateliţi prin care să poată furniza internet în orice parte a globului.
Cel mai mare producător de rachete chinez, CASIC (China Aerospace Science and Industry Corp), va începe anul acesta să testeze o viitoare reţea de comunicaţii, scop în care va lansa mai mulţi sateliţi.
Primul satelit din proiectul numit Hongyun va fi lansat anul acesta pe orbita joasă a Pământului. Până în 2020 vor fi lansaţi primii patru sateliţi, urmând ca restul sateliţilor să ajungă pe orbită până în 2022.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
La finalul celor patru ani, Hongyun va fi compus din 156 de sateliţi, care vor crea o reţea de comunicaţii ce va oferi viteze de conectare la internet de 500 MB/s, conform oficialilor chinezi.
Spre deosebire de majoritatea sateliţilor, care orbitează la 36.000 de kilometri deasupra Pământului, sateliţii din cadrul proiectului Hongyun vor fi plasaţi la o înălţime de numai 1.000 de kilometri.
Reprezentanţii CASIC spun că astfel vor putea oferi internet în orice zonă a lumii, fie că este vorba de deşert, pe vasele care traversează oceanele sau în avioanele de pasageri.
Anunţul companiei chineze vine la doar două săptămâni după ce SpaceX a început testarea unei viitoare reţele de comunicaţii ce va fi formată din 12.000 de sateliţi care se vor deplasa continuu şi în mod sincronizat în jurul planetei, pentru a acoperi în permanenţă orice loc de pe Pământ.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.