Compania care administrează reţeaua de căi ferate din România, CFR SA, a anunţat joi că Gara de Nord din Bucureşti dispune de un sistem electronic de informare a publicului, format din 36 de panouri electronice cu LED.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Panourile sunt montate la intrarile în gară, în holul caselor de bilete, în sălile de aşteptare şi în birourile de informaţii.

Acestea oferă informaţii referitoare la ora de sosire/plecare a trenurilor, ruta de circulaţie, minute întârziere sau linia de garare şi 17 monitoare TV montate în birourile de informaţii pentru călători.

Astfel, 28 de panouri afişaj exterior sunt montate la intrarea şi la mijlocul peroanelor, cele 14 panouri montate la mijlocul peroanelor oferind informaţii faţă/verso.

Totodată, 6 panouri tip LCD Matriceal cu ceas analogic şi 12 rânduri - montate la intrările dinspre Griviţa, Dinicu Golescu, în faţa Biroului Central de Informaţii, în holul caselor de bilete clasa I şi clasa a II-a.

În plus, două panouri tip LCD Matriceal cu ceas analogic şi 6 rânduri sunt montate la intrarea din zona Coloane, iar 17 monitoare TV la birourile de informaţii - biroul central de informaţii/biroul de informaţii clasa a II-a/biroul Relaţii cu Publicul - la casele de bilete clasa a II-a şi în sălile de aşteptare clasa I şi a II-a.

Lucrările sunt executate de firma ISAF, în cadrul unui contract de 1,7 milioane de lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.