Compania de stat CFR SA a anunţat, vineri, că a semnat cu firma Porr Construct contractul privind dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, estimat la 50,5 milioane lei (10,6 milioane euro), parte din proiectul de modernizare a liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Durata de realizare a acestei investiţii este, conform contractului, de 17 luni şi include două etape de implementare: elaborarea proiectului tehnic şi execuţia lucrărilor de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întreagul traseu, în lungime de aproximativ 8 km.

”Menţionăm faptul că, proiectul dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti reprezintă prima lucrare de dublare a unei linii de cale ferată realizată, după 1989 pe reţeaua feroviară, exclusiv din fonduri de la bugetul de stat”, se arată în comunicat.

Contractul pentru dublarea liniei de cale ferată pe traseul Mogoşoaia - Baloteşti acoperă o gamă de lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întregul traseu, prin lucrări de consolidare şi lărgire terasament, montare a suprastructurii liniei pentru realizarea căii ferate duble pe întreaga distanţă, lucrări de reparaţii şi consolidare a 4 podeţe, 3 poduri şi o trecere la nivel, construirea noului Punctul de Oprire Aeroport (PO Aeroport).

În plus, proiectul vizează şi montarea instalaţiilor de semnalizare şi telecomunicatii feroviare pe întreaga distanţă şi instalaţii de energoalimentare pentru PO Aeroport.

”Menţionăm faptul că Punctul de Oprire Aeroport va fi o construcţie nouă, pe două niveluri (parter şi etaj), cu 2 peroane, fiecare în lungime de 150 m şi lătime de 3 m, accesul călătorilor la peroane fiind asigurat prin intermediul unor scări fixe şi rulante, iar accesul persoanelor cu dizabilităţi va fi asigurat prin intermediul unui lift”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.