Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia deschisă pentru modernizarea subsecţiunii Apaţa-Caţa, parte a tronsonului feroviar Braşov – Sighişoara, valoarea totală estimată a contractului fiind de 2,86 miliarde lei fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sursa de finanţare este asigurată de Comisia Europeană prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), în proporţie de 81,74%, iar cofinanţarea în proporţie de 18,26% de la bugetul de stat.

 ”Modernizarea secţiunii Apaţa - Caţa contribuie la atingerea obiectivului principal de promovare a mobilităţii sustenabile pe secţiunea Frontiera Ungară - Curtici - Arad - Simeria - Sighişoara - Braşov, prin creşterea vitezei de circulaţie la 160 km/h, reducerea duratei de transport, creşterea siguranţei feroviare, facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, introducerea sistemelor moderne de semnalizare şi de management al traficului şi îmbunătăţirea gradului de confort oferit călătorilor în staţiile de cale ferată”, arată CFR într-un comunicat.

 Proiectul de modernizare pe această secţiune cuprinde lucrări feroviare la infrastructură, suprastructură, lucrări de artă la poduri/podeţe/viaducte/tuneluri, lucrări de electrificare şi energoalimentare, telecomunicaţii feroviare (inclusiv GSM-R), semnalizare feroviară (centralizare electronică şi ETCS nivel 2) şi lucrări de construcţii civile în staţii.

 „Realizarea unui proiect de asemenea anvergură necesită o implicare serioasă pe termen lung şi o abordare profesionistă care la final va fi benefică pentru dezvoltarea transportului feroviar şi a economiei locale”, a declarat Marius Chiper, director general al CFR.

 Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă şi documentaţia de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP), termenul limită pentru primirea ofertelor fiind 15 noiembrie.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.