CFR SA a anunţat, luni, că a desemnat firma Porr Construct câştigătoarea procedurii de licitaţie publică pentru dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti, proiectare şi execuţie, oferta depusă fiind de 50,49 milioane lei (10,6 milioane euro) fără TVA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Durata contractului este de 17 luni, iar sursa de finanţare, pentru realizarea obiectivului va fi asigurată din fonduri de investiţii de la gugetul de stat.

”Contractul prevede lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară pe întreaga distanţă, inclusiv modernizarea Punctului de Oprire Aeroport”, se arată în comunicat.

Totodată, semnarea contractului între cele două părţi este condiţionată de aprobarea bugetului pe 2019, conform clauzei suspensive menţionată în anunţul de participare.

Lucrările pentru dublarea liniei de cale ferată între staţiile Mogoşoaia şi Baloteşti sunt incluse în proiectul Modernizarea liniei Bucureşti Nord - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

În cadrul acestui proiect, CFR SA a lansat, în 12 februarie, şi licitaţia publică pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie Faza I- Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.