Curtea Constituţională a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, sesizarea USR şi a partidului Forţa Dreptei asupra legii prin care este înfiinţată Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Astfel actul normativ este constituţional.
„În esenţă, Curtea a constatat că legea supusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu respectarea principiului bicameralismului, consacrat de art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie, neexistând diferenţe majore de conţinut şi o configuraţie semnificativ diferită între cele două forme adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. De asemenea, dispoziţiile legale criticate punctual nu conţin deficienţe de redactare incompatibile cu principiul calităţii legii şi al securităţii juridice, stabilite de art.1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală şi nici nu instituie discriminări sau privilegii contrare art.16 din aceasta”, arată comunicatul de presă al CCR.
Pe 11 mai, USR şi Forţa Dreptei au formulat o sesizare la Curtea Constituţională cu privire la această lege.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Sesizarea Curţii Constituţionale are în vedere încălcarea flagrantă a principiului bicameralismului, prin adoptarea în Camera Deputaţilor a peste 700 de amendamente, menite să opereze schimbări esenţiale în actul normativ iniţial şi care nu au fost supuse dezbaterii şi votului Senatului, arată comunicatul de presă al partidului Forţa Dreptei.
În acelaşi timp, legea a fost adoptat cu nesocotirea observaţiilor întemeiate de tehnică legislativă ale Consiliului Legislativ, motiv pentru care au fost menţinute formulări vagi şi norme echivoce printr-o redactare deficitară, fiind încălcate standardele de claritate, precizie şi previzibilitate pe care trebuie să le îndeplinească o lege, mai susţine sursa citată.
Totodată, actul normativ stabileşte norme supuse riscului interpretărilor arbitrare cu privire la numirea şi revocarea din funcţie a conducerii Agenţiei, dar şi discriminări în materie salarială prin instituirea unui regim preferenţial de remunerare cu 50% mai mare decât a celorlalţi bugetari.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.