Câştigul salarial mediu net a crescut în ianuarie, nominal, cu 18,2% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.936 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 14,4%, potrivit datelor transmise miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În decembrie 2018, câştigul salarial mediu net a crescut, nominal, cu 12,5% faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 2.957 lei, iar creşterea reală, în raport cu evoluţia preţurilor de consum, a fost de 8,9%.

În ianuarie, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.936 lei, în creştere faţă de aceeaşi lună a anului trecut (+18,2%), dar în scădere faţă de luna precedentă cu 21 lei (-0,7%).

Totodată, indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,4%. Indicele câştigului salarial real a fost de 98,5% pentru luna ianuarie 2019 faţă de luna precedentă.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 206,9%, cu 3,2 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2018.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (6768 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1718 lei).

În ianuarie 2019, comparativ cu decembrie 2018, cea mai mare scădere a câştigului salarial mediu net a fost de 30,3%, în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), respectiv cu 28,2% în extracţia cărbunelui superior şi inferior.

În schimb, cele mai mari creşteri au fost de 25,4% în extracţia minereurilor metalifere şi de 25,3% în construcţii.

În sectorul bugetar, s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: învăţământ (+9,9%), administraţie publică (+6,2%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (+3,2%).

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.