Carrefour, cel mai mare retailer din Europa, a anunţat luni că reduce la jumătate dividendele aferente anului 2019 şi că va organiza adunarea generală a acţionarilor prin videoconferinţă, din cauza epidemiei de coronavirus, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere contextul excepţional al pandemiei de COVID-19, consiliul de administraţie al Carrefour a decis să reducă cu 50% dividendul propus pentru 2019... Astfel, dividentul va fi de 0,23 de euro pe acţiune, faţă de nivelul planificat iniţial de 0,46 de euro, care a fost plătit şi în 2019 pentru 2018”, a anunţat Carrefour.

În plus, directorul general Alexandre Bompard va renunţa la 25% din salariul său fix, pentru o perioadă de două luni.

Bompard a propus îngheţarea salariilor fixe al tuturor membrilor comitetului executiv al grupului, în 2020, şi le=a cerut să renunţe la 10% din salariile fixe timp de două luni, corespunzătoare perioadei de vârf a crizei coronavirusului.

Adunarea anuală va fi transmisă video pe site-ul Carrefour prin intermediul paginii web a adunării acţionarilor, pe 29 mai.

Carrefour este cel mai mare grup de retail din Europa, iar în România deţine 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.