Parlamentul a adoptat marţi legea iniţiată de către deputata USR Cristina Iurişniţi prin care operatorii economici care investesc profitul în burse şi activităţi profesionale pentru tinerii din cadrul învăţământului profesional dual beneficiază de scăderea impozitului, arată un comunicat de presă al formaţiunii. Proiectul va merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Faciliătile prevăzute sunt: 

- Profitul investit nu va mai fi impozitat.

- Cheltuielile privind bursele profesionale de minim 200 lei, sumă egală cu suma bursei garantate de stat, se vor scădea din profit în vederea calculării bazei de impozitare 

- Agenţii economici, microîntreprinderile care acordă burse elevilor din sistemul profesional  dual scad sumele din impozitul pe venit până la nivelul valorii de 20%.

„Azi am reuşit să atingem funcţia economică a educaţiei pentru obiective importante pentru USR precum scăderea abandonului şcolar în mediile vulnerabile, diminuarea ratei şomajului, a fenomenului imigraţiei concomitent cu încurajare parteneriatului între şcoală şi operatorii economici dar şi a profesionalizarii resursei umane în acord cu cerinţele actuale ale pieţei muncii din România.”, a afirmat Cristina Iurişniţ, conform sursei citate..

Proiectul a fost adoptat cu 219 de voturi „pentru” şi o abţinere şi USR consideră că este o soluţie concretă pentru eradicarea abandonului şcolar şi încurajarea inserţiei tinerilor pe piaţa muncii. 

„Totuşi, nu pot să nu remarc ipocrizia Ministerului Finanţelor. În ciuda faptului că PNL susţine învăţământul dual, cel puţin la nivel declarativ, punctele de vedere ale Ministerului şi ale Guvernului au fost negative. Mai nou, „contextul pandemic” a devenit o scuză des folosită de MFP pentru a-şi întemeia lipsa de responsabilitate şi de interes pentru Educaţie.”, a conchis Iurişniţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.