Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, în plenul de miercuri proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă elaborată de ministrul Dezvoltării Cseke Attila care rezolvă pe termen lung problema creşterii preţurilor materialelor de construcţii, informează UDMR, într-un comunicat de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Liderul deputaţilor UDMR Csoma Botond a declarat că, în lipsa acestei măsuri, multe lucrări, care sunt finanţate din bani publici ar fi fost suspendate din cauza creşterii preţurilor materialelor de construcţii.

„UDMR a găsit o soluţie la această problemă, astfel România este printre primele ţări la nivel internaţional, care a implementat o soluţie privind creşterea preţurilor materialelor de construcţii. Soluţia elaborată de către ministrul dezvoltării nu este doar o soluţie temporară, ci una de termen lung, care oferă o metodologie simplă şi aplicabilă pentru toate cazurile”, a explicat Csoma Botond.

El a atras atenţia asupra faptului că preţurile crescute ale materialelor de construcţii a fost influenţată în mare măsură de pandemie, deoarece companiile în domeniul construcţiilor au acumulat aceste materii prime, temându-se că nu îşi vor putea finaliza lucrările, astfel încât această solicitare uriaşă a condus la o explozie a preţurilor.

În intervenţia avută în plenul Parlamentului, viceliderul deputaţilor UDMR Benedek Zakariás a spus că criza din domeniul construcţiilor afectează cel mai mult autorităţile locale. 

„Lucrările iniţiate de autorităţile noastre locale au fost periclitate, în principiu investiţiile finanţate din fonduri publice. Actul normativ adoptat astăzi rezolvă această situaţie nefericită. Ordonanţa de Urgenţă elaborată de către ministrul Cseke Attila a intrat în vigoare începând cu data de 3 septembrie, după ce a fost adoptat de Guvern, astăzi fiind adoptată şi în Parlament”, a conchis Benedek Zakariás, conform sursei citate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.