Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, afirmă că ministerul are ”foarte puţini bani” prevăzuţi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), el arătând că bugetul alocat domeniilor gestionate este de 24 de milioane de euro din totalul de 29,2 miliarde de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Prima problemă de la PNRR în ceea ce priveşte ministerul nostru este că avem foarte puţini bani. Din 29,2 miliarde de euro, ministerul nostru are alocaţi doar 24 de milioane de euro: 10 milioane de euro pentru constituirea a 8 OMD-uri regionale şi 14 milioane de euro pentru a face şapte platforme digitale să vină în sprijinul activităţii mediului de afaceri. Atât şi nimic mai mult”, a declarat Cadariu miercuri după amiază, la Ploieşti.
 
OMD-urile sunt Organizaţii de Management al Destinaţiei, iar obiectivul implementării acestora îl reprezintă creşterea competitivităţii sectorului turistic românesc şi  promovarea transformării socio-economice durabile în zonele rurale şi defavorizate. î
 
”Implementarea acestei reforme va consta în adoptarea unui cadru legislativ necesar funcţionării  Organizaţiilor de Management al Destinaţiei şi elaborarea unui Plan de acţiune dedicat  valorificării patrimoniului cultural în scopul creşterii competitivităţii sectorului turistic românesc. Înfiinţarea şi operaţionalizarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei se va baza pe  recomandările Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) incluse în  studiul «Operaţionalizarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei». Organizaţia de Management al Destinaţiei va fi o entitate cu personalitate juridică, care realizează politica de dezvoltare turistică a destinaţiei, inclusiv politica de marketing a destinaţiei, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, reunind o serie de alte organizaţii, precum: operatori economici de profil, instituţii ale sectorului public, asociaţii profesionale şi patronale, organisme de reglementare”, se arată în PNRR.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.