Stocul de retail modern din Bucureşti a rămas stabil în 2018, la 1,2 milioane de metri pătraţi, nivel cu 7% mai ridicat decât cel din Transilvania a ţării şi dublu faţă de cel din Moldova, potrivit datelor transmise, miercuri, de compania de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În Transilvania şi Banat, stocul a ajuns la 1,18 milioane de metri pătraţi, iar în regiunea Moldovei la 595.000 mp, potrivit datelor companiei.

”O a patra regiune analizată este cea de sud (16 judeţe, fără Bucureşti – Ilfov), unde stocul de retail modern se ridică la 735.000 de metri pătraţi, astfel că suprafaţa cumulată a mallurilor, parcurilor de retail şi galeriilor comerciale la nivel naţional se situează la 3,71 milioane de metri pătraţi, determinând o densitate de 191 de metri pătraţi/ 1.000 de locuitori”, se arată în comunicat.

Ţinând cont de proiectele aflate în prezent în construcţie, livrările de spaţii comerciale vor accelera în acest an spre nivelul de 140.000 de metri pătraţi, Sibiul, Timişoara şi Bucureştiul urmând să atragă 70% din livrări, potrivit companiei.

Astfel, la Sibiu va fi livrat mallul Festival Centrum şi va fi extins Shopping City Sibiu, în Timişoara va fi extins proiectul Iulius Mall, în timp ce în Bucureşti sunt aşteptate extinderile proiectelor Colosseum şi Veranda.

”Spaţii comerciale moderne noi vor fi livrate şi în Zalău, unde este planificată inaugurarea proiectului Zalău Value Center, dar şi în Satu Mare şi Buzău, unde vor fi extinse proiecte existente. Cei mai activi dezvoltatori vor fi şi în acest an NEPI Rockcastle, Iulius Group şi Prime Kapital, trei din cei mai mari dezvoltatori şi proprietari de spaţii comerciale din piaţa locală”, se arată în comunicat.

Anul trecut, în ţară au fost livrate spaţii noi cu o suprafaţă de aproximativ 104.000 de metri pătraţi, în timp ce în Bucureşti nu a fost finalizat niciun nou proiect de retail.

La nivel de oraş, localităţile cu cea mai mare densitate de spaţii comerciale rămân Suceava (1.167 mp/ 1.000 de locuitori) şi Oradea (1.014 mp/ 1.000 de locuitori), în timp ce în oraşele primare, cu o populaţie de peste 250.000 de locuitori, acest indicator variază între 380 mp/ 1.000 de locuitori în Craiova şi 692 mp/ 1.000 de locuitori în Timişoara.

”Rata medie de neocupare a centrelor comerciale din Bucureşti a scăzut pe parcursul anului trecut de la 3% la 2%, în timp ce la nivel regional aceasta se situează în jurul valorilor de 4% în zonele de sud şi de est şi 6% în partea central-vestică a ţării”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.