Bursele europene au scăzut puternic miercuri, prelungind un început sumbru al tranzacţiilor în noul an, investitorii luând în considerare perspectivele economice globale, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Indicele paneuropean Stoxx 600 a închis în declin cu 0,9% în urma unei sesiuni de tranzacţionare mixte.

Acţiunile producătorilor de alimente şi băuturi au urcat cu 0,2%, în timp ce titlurile companiiilor de construcţii şi materiale au scăzut cu 2,9%, iar cele tehnologice cu 1,9%.

Gigantul maritim danez Maersk şi-a extins însă câştigurile de marţi ale acţiunilor, pentru a închide în urcare cu 5,1%, după ce a anunţat că va menţine decizia de oprire a transporturilor prin Marea Roşie, din cauza preocupărilor de securitate, care ce ar putea duce la creşterea tarifelor de transport maritim.

Acţiunile au început puternic în 2024, Stoxx atingând marţi cel mai ridicat nivel din aproape doi ani, dar şi-au pierdut impulsul înainte de sfârşitul sesiunii, pentru a închide uşor în scădere.

Indicele german DAX a scăzut cu 1,47%, CAC 40 al bursei din Paris cu 1,66%, în timp ce indicele londonez FTSE 100 a pierdut 0,55%. La Milano, indicele FTSE MIB a coborât cu 1,4%, iar indicele IBEX 35 al bursei din Madrid a scăzut cu 1,26%.

Bursele din Asia-Pacific au scăzut peste noapte, acţiunile din Coreea de Sud şi Taiwan conducând declinul, deoarece marile firme tehnologice, inclusiv producătorii de cipuri, au fost sub presiune după ce Barclays a retrogradat acţiune Apple.

Bursa americană Nasdaq a înregistrat marţi cea mai slabă evoluţie din noiembrie anul trecut.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.