Bursele au scăzut luni în cea mai mare parte, la nivel global, din cauza restricţiilor legate de Covid-19, în timp ce lira sterlină s-a depreciat în lipsa acordului negociat de Marea Britanie şi Uniunea Europeană, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe Wall Street, indicele S&P 500 a scăzut cu 0,2%, de la un maxim record atins recent, dat indicele Nasdaq a închis la un nivel record, investitorii cumpărând acţiuni le companiilor cu capitalizări uriaşe.

Autorităţile din California, cel mai populat stat din SUA, au decis luni închiderea magazinelor neesenţiale şi au cerut oamenilor să stea în case, la o zi după raportarea unui număr record de cazuri noi zilnice de coronavirus, de peste 30.000.

Totodată, investitorii urmăresc negocierile dintre republicanii şi democraţii din Congresul SUA, pentru aprobarea noui program de ajutoare legate de coronavirus.

Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,49%, S&P 500 cu 0,19%, iar Nasdaq Composite a urcat cu 0,45%.

Indicele global MSCI, care include acţiuni din 49 de ţări, a coborât cu 0,1%, în timp ce indicele pan-european  STOXX 600 a scăzut cu 0,3%.

În Europa, liderii din Marea Britanie şi UE se vor întâlni faţă în faţă pentru a încerca să încgheie un acord comercial post-Brexit, după ce luni au eşuat din nou să elimine diferenţele de opinie.

Lira sterlină a scăzut luni cu -,51%, la 1,34 dolari pe unitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.