Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a anunţat marţi că începe construcţia unei noi clădiri de birouri în cadrul Centrului de Inginerie din Cluj, investiţie de 21 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii, a anunţat oficial deschiderea şantierului pentru construirea unei noi clădiri de birouri în cadrul Centrului de Inginerie din Cluj. La evenimentul din 13 iulie 2021 au participat, alături de managementul companiei, reprezentanţi ai autorităţilor locale. Lucrările de construcţie au început în martie 2021 şi vor fi finalizate în anul 2023, clădirea urmând a fi dată în folosinţă la începutul anului 2024. Investiţia totală planificată pentru acest proiect este de aproximativ 21 de milioane de euro”, anunţă grupul.

Noua clădire, care va fi conectată cu sediul existent prin două pasarele, se va întinde pe o suprafaţă construită de circa 10.000 de metri pătraţi şi zece etaje, fiind prevăzută cu o parcare subterană.

„Activităţile de dezvoltare ale Grupului Bosch în Romania au crescut în mod constant şi sustenabil în ultimii ani, astfel că am decis extinderea Centrului de Inginerie din Cluj cu o a doua clădire, care să susţină această creştere şi să asigure infrastructura necesară pentru noi proiecte complexe. Investind în arii de importanţă pentru viitor, precum mobilitatea sustenabilă - automatizată, electrică şi conectată-, Internetul lucrurilor şi inteligenţa artificială, Bosch continuă să îşi extindă şi mai mult rolul de lider în inovaţie. Prin consolidarea poziţiei Centrului de Inginerie din Cluj, experţii noştri locali au o contribuţie din ce în ce mai mare la procesul de transformare a companiei la nivel global”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch SRL şi reprezentantul Grupului Bosch în România.

Cele două clădiri de birouri ale centrului din Cluj pot găzdui în total peste 1.400 de angajaţi, activând în cadrul unui model de lucru hibrid.

„După perioada dificilă pe care am trăit-o cu toţii trecând prin pandemia de Covid-19, este o veste extraordinară pentru comunitatea noastră să aflăm că se continuă investiţiile în infrastructura care găzduieşte cercetare şi inovare în oraş. Vorbim despre noi locuri de muncă înalt calificate, care răspund nevoilor viitorului muncii în Cluj-Napoca”, a declarat Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, prezent la eveniment.

Prima clădire a centrului a fost inaugurată în februarie 2020 şi are  o suprafaţă construită de circa 17.000 metri pătraţi.

În domeniul educaţiei, Bosch a dezvoltat la Cluj, din 2013, proiecte de lungă durată cu universităţile locale. În prezent, compania are în derulare trei programe de masterat şi patru cursuri universitare dezvoltate împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Universitatea „Babeş-Bolyai”. În acest context, centrul din Cluj oferă, anual, peste 50 de burse studenţilor talentaţi.

Grupul Bosch este prezent în România de 27 de ani şi are aproximativ 8.160 de angajaţi în cinci entităţi. În 2020, Bosch a înregistrat vânzări de 448 milioane de euro pe piaţa din România. Vânzările totale nete, incluzând vânzările companiilor neconsolidate şi livrările interne către companiile afiliate, au atins 1,4 miliarde de euro. Pe lângă centrul de cercetare – dezvoltare din Cluj şi unităţile sale de producţie pentru Soluţii de mobilitate din Cluj şi din Blaj, Bosch mai operează şi o unitate de producţie de tehnologie industrială, localizată de asemenea în Blaj, precum şi un centru de servicii de externalizare a proceselor de afaceri (BPO) în Timişoara. În Bucureşti, Bosch operează un birou de vânzări pentru produsele sectoarelor Soluţii de mobilitate, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. În plus, o filială a BSH Hausgeräte GmbH, activă pe piaţa electrocasnicelor, are sediul, de asemenea, în capitala ţării.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii şi servicii. Acesta are aproximativ 395.000 de angajaţi în întreaga lume (status la 31 decembrie 2020). Compania a generat vânzări de 71,5 miliarde de euro în 2020. Operaţiunile sale sunt structurate în patru sectoare de activitate: Soluţii de mobilitate, Tehnologie industrială, Bunuri de larg consum şi Tehnologie pentru construcţii şi energie. Lider în IoT, Bosch oferă soluţii inovatoare pentru case inteligente, Industrie 4.0 şi mobilitate conectată.

Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 440 de filiale şi companii regionale din aproximativ 60 de ţări. Cu cele peste 400 de locaţii din lumea întreagă, Grupul Bosch a fost neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon încă din primul trimestru al anului 2020. Compania Bosch are aproape 73.000 de angajaţi în cercetare şi dezvoltare în cele 129 de locaţii din lume, precum şi aproximativ 34.000 de ingineri software.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.