Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a afirmat, luni, că impactul bugetar va fi unul semnificativ, după adoptarea proiectelor de lege care prevăd interzicerea cumului pensiei cu salariul în sistemul bugetar şi cel care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Avem de acolo economii de cheltuieli importante şi orice pas pe care îl facem pentru această gestionare eficientă a fondurilor şi eliminarea risipei este foarte important, pentru problema gestionării deficitului bugetar. Ne aşteptăm să avem un impact semnificativ din implementarea acestei legi, să vedem forma în care ea va fi aprobată. De la reforma privind pensiile speciale la eliminarea acestui cumul între salariu şi pensie, vom continua cu alte măsuri care ţin de utilizarea eficientă a banilor statului şi de gestionarea corespunzătoare a resurselor limitate pe care le avem. O să avem şi pe această componentă de cheltuieli o continuare a vechilor măsuri pentru ca să putem să închidem cu bine anul acesta fiscal care trebuie să aibă măsurile luate din timp", a explicat Marcel Boloş.

Referitor la pensiile speciale ale parlamentarilor, ministrul de Finanţe a explicat că, după eliminarea acestora, se aşteaptă ca impactul bugetar să fie semnificativ.

Evenimente

25 iunie - Medika TV - Maratonul sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics
27 iunie - Maraton Profit News TV - Maraton Made in Romania (ediția a II-a)

„Acum vă daţi seama că dacă se elimină pensiile parlamentarilor şi impactul bugetar pe care îl aşteptăm şi de acolo să fie unul destul de semnificativ. Aici totul depinde de cum va ieşi această lege. Nu am făcut un calcul exact. Urmează cum am spus ca această săptămână să fie dedicată analizei pe partea de cheltuieli şi vom comunica impactul bugetar al acestor măsuri. Cu cât avem mai multe măsuri de acest fel, cu atât putem gestiona mai bine problema alocărilor din banii statului şi utilizării banilor statului”, a completat Boloş.

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a adoptat, luni, uun raport de admitere cu amendamente admise la propunerea legislativă privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, acesta fiind proiectul care interzice cumulul pensiei cu salariul pentru anumite categorii din sectorul bugetar.

Un raport de admitere cu amendamente admise a fost adoptat de către Comisie şi asupra proiectului de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Ambele proiecte sunt în procedură de urgenţă în Parlament şi urmează să fie votate de către Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat, luni, despre exceptarea demnitarilor privind interzicerea cumului pensie-salariu, că este vorba de aleşi, pentru că e neconstituţional să se întrerupă mandatele celor care au fost aleşi.

Despre faptul că această interdicţie nu va fi aplicată nici celor din Academia Română, liderul liberalilor a spus că au fost discutate ca abordări de principiu două domenii şi anume învăţământ şi sănătate, pentru că acolo continuă să-şi desfăşoare activitatea şi cei care au ieşit la pensie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.