Fostul ministru al Energiei, deputatul PSD Bogdan Ivan declară că nu putem construi securitatea energetică a României doar prin declaraţii, ci prin capacităţi noi de producţie, iar Mintia este astăzi cu un pas mai aproape de momentul în care va livra energie în Sistemul Energetic Naţional, după ce a început testele cu instalaţiile puse sub tensiune pentru prima turbină pe gaz.
Fostul ministru al Energiei afirmă într-o postare pe Facebook că, de la începutul mandatului, a tratat Termocentrala Mintia ca pe un proiect prioritar pentru securitatea energetică a României.
”Am adus la aceeaşi masă companiile şi instituţiile relevante şi am cerut raportări săptămânale privind stadiul proiectului, pentru ca etapele tehnice şi administrative să fie urmărite constant. Mă bucur că, în sfârşit, vedem un rezultat concret al acestui efort: Mintia a început testele cu instalaţiile puse sub tensiune pentru prima turbină pe gaz”, anunţă deputatul PSD Bogdan Ivan.
El precizează că această etapă face trecerea de la verificările şi probele „la rece”, realizate fără alimentare completă şi fără regim real de funcţionare, la testele cu instalaţiile energizate.
”În această fază sunt verificate sistemele electrice, de comandă, protecţie, automatizare şi instalaţiile auxiliare. Probele sunt estimate să dureze aproximativ o lună. După finalizarea lor, urmează testele sistemelor de gaz şi pregătirea pentru First Fire, etapa care marchează prima aprindere a turbinei pe gaz”, menţionează Ivan.
Fostul ministru al Energiei mai arată că a doua turbină pe gaz va parcurge acelaşi proces tehnic, apoi va fi integrată turbina cu abur, componenta care completează centrala în regim de ciclu combinat gaz-abur.
”Nu putem construi securitatea energetică a României doar prin declaraţii, ci prin capacităţi noi de producţie, iar Mintia este astăzi cu un pas mai aproape de momentul în care va livra energie în Sistemul Energetic Naţional”, apreciază Bogdan Ivan.
