Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că începe procesul de selecţie pentru patru poziţii de membri în Consiliul de Administraţie al regiei ”Imprimeria Băncii Naţionale a României”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Banca Naţională a României, în calitate de autoritate publică tutelară, prin Comisia de selecţie, anunţă începerea procesului de selecţie pentru 4 (patru) poziţii de membri în Consiliul de Administraţie al R.A. ”Imprimeria Băncii Naţionale a României”, întreprindere publică aflată în subordinea Băncii Naţionale a României în temeiul prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 231/1991 privind înfiinţarea regiilor autonome Monetăria statului şi Imprimeria Băncii Naţionale a României”, se arată într-un anunţ al BNR.

Este vorba de o poziţie pentru administratorul reprezentant al Băncii Naţionale a României, cu experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul de activitate al regiei autonome şi/sau în activitatea de administrare de societăţi ori regii autonome şi cu experienţă în cadrul Băncii Naţionale a României de cel puţin 5 ani; trei poziţii pentru administratori cu experienţă de cel puţin 5 ani în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăţi, inclusiv societăţi din sectorul privat, care nu pot fi funcţionari publici sau alte categorii de personal din cadrul Băncii Naţionale a României sau al altor instituţii publice.

Procesul de selecţie se organizează cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Procesul de selecţie va cuprinde următoarele etape:

1. Depunerea candidaturilor – în termen de 30 de zile de la publicarea Anunţului de selecţie;

2. Elaborarea listei lungi, în care vor figura toţi candidaţii care au depus dosarele complete şi în termen;

3. Evaluarea dosarelor candidaţilor aflaţi în lista lungă şi respingerea celor care nu îndeplinesc criteriile minime;

4. Interviul de selecţie iniţială a candidaţilor din lista lungă, după caz, şi evaluarea candidaţilor din lista lungă conform grilei de punctaj, pentru fiecare criteriu din matrice;

5. Elaborarea listei scurte a candidaţilor admişi;

6. Depunerea declaraţiei de intenţie de către candidaţii care au fost admişi pe lista scurtă în termen de 15 zile de la data emiterii sau stabilirii listei scurte;

7. Interviul candidaţilor rămaşi în lista scurtă;

8. Întocmirea raportului privind numirile finale ale membrilor consiliului de administraţie al R.A. ”Imprimeria Băncii Naţionale a României”.

Condiţiile generale care trebuie îndeplinite de către toţi candidaţii la cele 4 poziţii de membri în consiliul de administraţie: să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; cunoaşte limba română, scris şi vorbit; are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, prezentată în adeverinţa medicală eliberată de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate; să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, studii atestate prin diplomă de absolvire/licenţă, sau prin diplomă de studii universitare de master pentru absolvenţii sistemului Bologna; să nu facă parte din mai mult de 3 consilii de administraţie ale întreprinderilor publice conform art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011.

Condiţiile specifice care trebuie îndeplinite de către candidaţii reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României: să fie absolvent al unei instituţii de învăţământ superior în domeniul economic; Orice altă calificare pe care candidatul o posedă şi care poate aduce un avantaj în activitatea desfăşurată se va lua în considerare; să aibă experienţă de cel puţin 5 ani în domeniul de activitate al regiei autonome şi/sau în activitatea de administrare de societăţi ori regii autonome; să aibă experienţă profesională de cel puţin 5 ani în Banca Naţională a României.

 Candidaţii trebuie să aibă experienţă de cel puţin 5 ani în administrarea sau managementul unor regii autonome sau societăţi, inclusiv societăţi din sectorul privat; să deţină competenţe în domeniul contabilităţii şi auditului statutar, dovedite prin documente de calificare pentru domeniile respective, astfel cum prevede art. 65 alin. (3) din Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, cu modificările ulterioare; nu îndeplineşte niciunul dintre criteriile stabilite de art.1382 alin. (2) din Legea societăţilor nr.31/1990, republicată cu modificări şi completări.

Pentru candidaţii care sunt admişi în urma etapei de selecţie a dosarelor, comisia de selecţie va acorda un punctaj/rating în raport de nivelul la care fiecare candidat corespunde criteriilor de selecţie (competenţe şi trăsături) identificate în cadrul matricei profilului consiliului, conform prevederilor imperative ale art. 33 din Anexa nr. 1 a H.G. nr. 722/2016.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.