Compania aeriană low-cost Blue Air, al treilea transportator aerian de pe piaţa românească după numărul de pasageri, a decis să tripleze începând din octombrie numărul de zboruri săptămânale pe ruta Bucureşti- Cluj Napoca, care încep în iunie, în condiţiile în care a detectat o cerere în creştere, au precizat miercuri, pentru News.ro, reprezentanţii companiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din iunie, Blue Air va opera patru zboruri pe săptămână pe ruta Bucureşti - Cluj-Napoca.

Miercuri, firma a decis, ca urmare a cererii foarte ridicate pe acest segment, să tripleze la 12 zboruri pe săptămână începând cu 30 octombrie 2016.

”Din octombrie, când trecem la orarul de iarnă, vor avea 12 zboruri pe săptămână către Cluj”, a declarat, pentru News.ro, un reprezentant al Blue Air. 

Biletele de avion Blue Air sunt disponibile la tarife începând de la 89,99 lei, TVA si taxe incluse, dar cu locuri limitate. Preţul include gratuit un bagaj de mână în limita a 10 kg, un bagaj de cală în limita a 32 kg şi un snack pe timpul zborului.

Anunţul vine în condiţiiole în care 2016 este primul an în care pasagerii vor beneficia de concurenţă pe cursele interne din România.

În afară de Blue Air, o altă companie aeriană low-cost, Wizz Air, a anunţat că lansează din 22 iulie prima cursă pe o rută internă, Bucureşti-Cluj, considerată de specialişti cea mai profitabilă din România.

În prezent, Tarom este singura companie care operează zboruri interne regulate şi poate practica preţuri mari, în lipsa concurenţei.

Totuşi, biletele la preţuri minime anunţate de către companiile low-cost sunt în număr limitat, iar pasagerii trebuie să plătească, de multe ori, diverse taxe pe lângă preţurile afişate.

În replică, Tarom a pus în vânzare, din 9 martie, bilete dus-întors pe ruta Bucureşti-Cluj la preţuri începând de la 40 de euro. Oferta Tarom este valabilă pentru călătorii efectuate începând cu 15 mai 2016. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.