Compania aeriană Blue Air a anunţat marţi că grupul Civil Aviation, din care face parte şi compania, a fost declarat câştigătorul procesului de privatizare a liniei aeriene de stat a Republicii Moldova, Air Moldova, preţul tranzacţiei fiind de 50 milioane lei moldoveneşti (11,94 milioane lei, 2,56 milioane euro).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Civil Aviation este format din compania aeriană românească Blue Air, alături de un grup de investitori din Republica Moldova, şi a oferit pentru privatizarea Air Moldova preţul de 50 de milioane de lei moldoveneşti (11,94 milioane lei, 2,56 milioane euro), preluând totodată şi obligaţia datoriilor de circa 1,2 miliarde de lei moldoveneşti (290 milioane lei, 61 milioane euro).

“Suntem mândri că Air Moldova a intrat în marea familie Blue Air şi ne bucurăm să fim aici, în anul Centenarului. Succesul Blue Air la nivel internaţional ne oferă prilejul de a contribui cu experienţa noastră la viitorul Air Moldova. Ducem mai departe numele companiei cu încrederea că va deveni mândria tuturor moldovenilor şi prima opţiune de călătorie a acestora. Nu în ultimul rând, această dezvoltare aduce beneficii şi pentru piaţa de muncă locală, pentru turism şi, la modul general, pentru comunitate”, a declarat directorul general al Blue Air, Marius Puiu.

Noul acţionariat a precizat că menţine actualul program de zbor al Air Moldova, iar prioritatea este recâştigarea încrederii clienţilor pentru ameliorarea performanţelor comerciale.

”Accesul la tehnologie IT de ultimă generaţie, dezvoltarea infrastructurii şi modernizare flotei, alături de experienţa în industria aviatică a operatorului român vor deschide noi orizonturi pentru Air Moldova şi vor crea premisele dezvoltării sustenabile, oferind noi oportunităţi pentru tineri, să descopere cariera într-una dintre cele mai dinamice industrii”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.