Bitcoin a scăzut miercuri la un nou minim de 18 luni, trăgând în jos şi alte monede mai mici şi aprofundând criza pieţei declanşată în această săptămână de furnizorul de servicii financiare în monede virtuale Celsius, care a blocat retragerile clienţilor, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cea mai valoroasă criptomonedă din lume a scăzut cu până la 7,8%, până la 20.079,72 dolari pe unitate, cel mai redus nivel atins din decembrie 2020.

Bitcoin a pierdut aproximativ 33% din valoarea sa faţă de dolarul american, începând de vineri, coborând cu peste 50% de la începutul anului. Moneda a scăzut cu aproximativ 70% de la nivelul record de 69.000 de dolari atins în noiembrie.

Bitcoin şi-a revenit uşor ulterior, la 21.336 dolari pe unitate.

Sectorul monedelor digitale a fost lovit săptămâna aceasta după ce firma americană de servicii financiare în criptomonede Celsius a blocat retragerile şi transferurile între conturi, stârnind temerile de contagiune pe pieţele deja zguduite de dispariţia monedei stabile (stable coin) terraUSD.

Aşteptările privind o creştere cu 0,75 de puncte procentuale a dobânzii cheie de către Rezerva Federală a SUA, pe fondul inflaţiei vertiginoase, au exrcitat presiuni şi asupra activelor riscante, de la criptomonede la acţiuni.

Fondurile cripto au înregistrat ieşiri de 102 milioane de dolari, săptămâna trecută, potrivit managerului de active digitale CoinShares, invocând anticipaţia investitorilor cu privire la o politică mai strictă a băncii centrale.

Valoarea pieţei globale de cripto a scăzut cu 70%, la sub 900 de miliarde de dolari, de la un vârf de 297.000 miliarde de dolari în noiembrie, arată datele CoinMarketCap.

Criptomonedele mai mici, care tind să se mişte în tandem cu bitcoin, au scăzut şi ele. Ether, a doua cea mai valoroasă criptomonedă, a scăzut la 1.013 dolari pe untiate, cel mai redus nivel din ianuarie 2021.

Haosul de pe piaţa cripto s-a răspândit şi la alte companii, o serie de platforme online reducând forţa de muncă. Bursa majoră din SUA Coinbase Global a declarat marţi că va elimina aproximativ 1.100 de locuri de muncă, sau 18% din forţa de muncă. Gemini, o altă platformă de tranzacţionare din SUA, a declarat în această lună că îşi va reduce forţa de muncă cu 10%.

Cu toate acestea, alte platforme continuă să angajeze. Binance, cea mai mare bursă de criptomonede din lume, a declarat miercuri că creează pentru 2.000 de posturi, iar bursa americană Kraken a declarat că are 500 de posturi de ocupat.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.