Banca Comercială Română (BCR) anunţă că devine prima instituţie financiară care semnează o convenţie de garantare cu Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID), în cadrul programului de garanţii de portofoliu destinat finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Prin această convenţie de garantare, BCR va putea acorda IMM-urilor credite de peste 1 miliard de lei, utilizând plafonul de garantare BID de 710 milioane lei.
”Banca Comercială Română (BCR) devine prima instituţie financiară care semnează o convenţie de garantare cu Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID), în cadrul programului de garanţii de portofoliu destinat finanţării întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). Parteneriatul are ca scop creşterea accesului antreprenorilor la finanţare sustenabilă, prin mecanisme moderne de garantare care reduc riscurile şi simplifică cerinţele de colateral”, anunţă BCR.
Prin această convenţie de garantare, BCR va putea acorda IMM-urilor credite de peste 1 miliard de lei, utilizând plafonul de garantare BID de 710 milioane lei. Garanţia BID poate ajunge până la 10 milioane de lei pentru fiecare credit, acoperind până la 70% din valoare creditului, iar pentru companiile deţinute de femei, start-up-uri şi firme inovatoare, procentul de garantare poate ajunge până la 80%.
Perioada maximă de garantare este de 10 ani, oferind o flexibilitate suplimentară pentru investiţii pe termen lung.
Mecanismul BID permite soluţii personalizate de finanţare, potrivite etapelor de dezvoltare ale fiecărei companii. Garanţia poate acoperi o parte semnificativă sau chiar întreaga nevoie de colateral, ceea ce înseamnă că firmele pot accesa mai uşor finanţare, fără să blocheze resurse proprii sau active suplimentare, facilitând accesul la finanţare şi accelerând procesul de aprobare.
Antreprenorii pot obţine credite pentru: Investiţii în echipamente, extinderea capacităţilor de producţie, spaţii comerciale sau de depozitare; Modernizare, digitalizare şi eficienţă energetică; Capital de lucru: stocuri, taxe, salarii, utilităţi şi alte nevoi curente.
Nu sunt eligibile activităţile din domeniul dezvoltării imobiliare, comerţului cu cereale, inputurilor agricole şi alte activităţi excluse conform cadrului BID.
”Pentru BCR, acest parteneriat aduce împreună sectorul public şi cel privat pentru transformarea economiei şi dezvoltarea competitivităţii antreprenoriale. Banca de Investiţii şi Dezvoltare are un rol cheie în acest proces şi oferă instrumente moderne de garantare care simplifică accesul la capital şi stimulează crearea de locuri de muncă cu valoare adăugată. Acordul dintre BCR şi BID susţine conversaţia cu antreprenorii despre relevanţă, productivitate, inovaţie şi integrare pe lanţurile valorice internaţionale, oferind cadrul necesar pentru a transforma aceste obiective în proiecte concrete de investiţii”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
Pentru a accesa garanţia BID, companiile trebuie să fie IMM-uri viabile financiar, fără datorii la stat şi fără insolvenţă. Atât firma, cât şi proiectul finanţat trebuie să respecte principiile de sustenabilitate (DNSH – Do No Significant Harm) şi să nu aibă impact negativ asupra mediului. De asemenea, beneficiarii trebuie să deţină toate autorizaţiile şi certificările de mediu valabile pe toată durata finanţării.
“Prin semnarea acestei convenţii de garantare cu BCR, transformăm un instrument de politică publică într-un accelerator concret pentru finanţarea economiei. Garanţia de portofoliu permite băncilor să extindă creditarea IMM-urilor fără să-şi asume riscuri suplimentare, ceea ce multiplică efectul capitalului public şi creează premisele unei creşteri sustenabile. Pentru BID, acesta este doar primul pas dintr-un program mai amplu prin care vrem să aducem capitalul acolo unde produce valoare — în afacerile româneşti care investesc, inovează şi creează locuri de muncă”, a declarat Dan Sandu, director general, Banca de Investiţii şi Dezvoltare.
Banca de Investiţii şi Dezvoltare este singura bancă de dezvoltare deţinută 100% de statul român, prin Ministerul Finanţelor. A fost creată la sfârşitul anului 2023, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
BCR oferă produse şi servicii financiare printr-o reţea de 20 centre de afaceri şi 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 298 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 73% sunt unităţi unde operaţiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). Clienţii BCR dispun de o reţea naţională extinsă de ATM-uri şi maşini multifuncţionale (2.000 de echipamente) şi servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking şi E-commerce.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







