Banca Comercială Română (BCR) anunţă că a încheiat o nouă emisiune locală de obligaţiuni, în valoare de 1,125 miliarde de lei. Este a 13-a emisiune de obligaţiuni emisă de BCR, iar banca a atras până acum finanţare de 9,8 miliarde de lei. Emisiunea de obligaţiuni va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti.
”Banca Comercială Română (BCR) a încheiat cu succes o nouă emisiune locală de obligaţiuni, în valoare de 1,125 miliarde de lei, iar tranzacţia reflectă încrederea investitorilor în stabilitatea şi strategia de creştere BCR, dar şi în potenţialul economiei româneşti”, anunţă banca.
De la lansarea primului program de obligaţiuni, BCR a atras finanţări totale de peste 9,8 miliarde de lei.
Noua emisiune de obligaţiuni lansată de BCR constă în obligaţiuni senior nepreferenţiale care au o maturitate de 6 ani, cu posibilitatea răscumpărării anticipate după 5 ani, în noiembrie 2030. Emisiunea urmează să fie listată la Bursa de Valori Bucureşti.
”Procesul de construire a registrului de ordine a evidenţiat un interes puternic din partea investitorilor. În primele ore după deschidere au fost înregistrate ordine de peste 750 milioane de lei, sumă care a crescut la peste 1,2 miliarde de lei la închiderea primei zile de bookbuilding. Nivelul ridicat al cererii a permis stabilirea unei marje de 85 bps, semnificativ redusă faţă de nivelul indicativ iniţial, de 90-100 bps”, menţionează banca.
Emisiunea a primit un rating Baa2 din partea Moody’s (în linie cu ratingul acordat Programului Multi Emitent de Obligaţiuni pentru astfel de emisiuni) şi BBB+ din partea Fitch.
„Într-o perioadă în care pieţele se uită atent la stabilitate şi consecvenţă, ne bucurăm să vedem încrederea pe care investitorii o au în capacitatea BCR de a livra performanţă şi de a susţine dezvoltarea economiei locale”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
Prin această tranzacţie, BCR continuă procesul de aliniere la cerinţele Uniunii Europene privind fondurile proprii şi pasivele eligibile (MREL) şi îşi consolidează rolul de pilon de stabilitate în sistemul bancar românesc şi regional.
BCR are o reţea de 20 centre de afaceri şi 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 298 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 73% sunt unităţi unde operaţiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). Clienţii BCR dispun de o reţea naţională extinsă de ATM-uri şi maşini multifuncţionale (2.000 de echipamente) şi servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking şi E-commerce.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







