Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat miercuri că începe să lucreze la crearea uneo versiuni digitale a euro, în condiţiile în care tot mai mulţi oameni renunţă la folosirea numerarului, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Este de aşteptat ca proiectul să dureze doi ani şi ideea este de a proiecta o versiune digitală a monedei unice, utilizată de cele 19 state membre ale zonei euro.

Cu toate acestea, implementarea efectivă a monedei garantate de banca centrală ar putea dura încă doi ani, în plus faţă de etapa de proiectare şi investigaţie.

”Au trecut nouă luni de când am publicat raportul nostru despre un euro digital. În acea perioadă, am efectuat analize suplimentare, am căutat contribuţii de la cetăţeni şi profesionişti şi am realizat câteva experimente, cu rezultate încurajatoare. Toate acestea ne-au determinat să decidem să trecem la etapa următoare şi să începem proiectul unui euro digital ”, a declarat preşedinta BCE Christine Lagarde într-un comunicat.

Ea a adăugat:  ”Munca noastră vizează să ne asigurăm că în era digitală cetăţenii şi firmele continuă să aibă acces la cea mai sigură formă de bani, banii băncii centrale”, a adăugat ea.

Lagarde prognozase în martie un calendar de cel puţin patru ani pentru implementarea completă a proiectului.

Într-un interviu acordat Bloomberg News, Lagarde a spus că acesta este un efort tehnic şi că ”trebuie să ne asigurăm că o facem corect”.

Euro digital ar permite consumatorilor să plătească electronic, fără a fi nevoie de bancnote şi monede. Cu toate acestea, ar ”completa” sistemul monetar existent, mai degrabă decât să înlocuiască numerarul fizic şi să şteargă activitatea creditorilor comerciali.

"Intrăm în era banilor digitali. Soluţiile private pentru plăţi digitale şi online aduc avantaje importante, cum ar fi confortul, viteza şi eficienţa. Dar prezintă şi riscuri în ceea ce priveşte confidenţialitatea, siguranţa şi accesibilitatea. Şi pot fi scumpe pentru unii utilizatori a declarat miercuri Fabio Panetta, membru al comitetului executiv al BCE.

Discuţiile despre un euro digital au apărut ca urmare a planurilor Facebook de a avea propria sa monedă digitală. Cu toate acestea, discuţiile s-au accelerat oarecum odată cu pandemia, pe măsură ce mai mulţi oameni au început să cumpere bunuri online.

”Pandemia de coronavirus a arătat cât de repede se poate întâmpla o astfel de schimbare. Şi acest lucru afectează modul în care plătim. Cumpărăm din ce în ce mai mult digital şi online. Rolul numerarului ca mijloc de plată este în scădere ”, a adăugat Panetta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.