Marea Britanie riscă să suporte un impact mai puternic asupra economiei decât în perioada crizei financiare globale de acum 10 ani, dacă peste patru luni va ieşi din Uniunea Europeană în condiţii extreme, a avertizat miercuri Banca Angliei, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La câteva ore după ce guvernul de la Londra a publicat propriul avertisment dur referitor la efectul unui Brexit fără un acord cu Uniunea Europeană, Banca Angliei a estimat că economia s-ar putea contracta cu până la 8%.

Cele două rapoarte ar putea amplifica presiunea asupra parlamentarilor, pentru a renunţa la opoziţia lor faţă de acordul convenit duminică de premierul Theresa May cu liderii UE, a cărui aprobare în Parlamentul britanic, pe 11 decembrie, nu este deloc sigură.

Cu toate acestea, susţinătorii unei rupturi definitive cu Bruxelles-ul au respins rapid rapoartele, ca alarmiste, în timp ce susţinătorii unor legături mai apropiate au afirmat că estimările demonstrează că promisiunile unei prosperităţi mai mari în afara UE au fost o minciună.

Banca Angliei a precizat că scenariul unei ieşiri dezordonate din UE a Marii Britanii, care ar implica întârzieri mari la frontierele britanice şi pierderea încrederii în instituţiile britanice pe piaţa financiară nu reprezintă scenariul său de bază.

Dar, dacă se va întâmpla, lira sterlină s-ar  deprecia cu 25%, ajungând aproape la paritate cu dolarul, inflaţia ar urca la 6,5%, de la nivelul actual de 2,4%, iar dobânzile ar creşte. Preţurile  locuinţelor ar putea scădea cu 30%.

”Sarcina noastră nu este să sperăm ce este mai bine, ci să fim pregătiţi pentru ce este mai rău”, a afirmat guvernatorul Băncii Angliei, Mark Carney, într-o conferinţă de presă, notând că băncile britanice pot rezista celui mai puternic şoc al Brexit.

Acordul care ar menţine o legătură strânsă între Marea Britanie şi UE ar putea conduce la creşterea economică mai rapidă anticipată de Banca Angliei la începutul acestei luni, potrivit băncii centrale.

Dar toate scenariile Băncii Angliei iau în calcul majorarea dobânzilor. În  varianta cea mai pesimistă a Brexit, dobânzile ar putea creşte la 5,5%, un nivel nemaiîntâlnit din 2007, înainte de criza financiară, de la nivelul actual de 0,75%.

Cu câteva ore mai devreme, guvernul a recunoscut că orice opţiune a Brexitului va fi mai proastă pentru economie decât rămânerea în UE, dar ieşirea din UE fără un acord ar afecta grav creşterea economică cel puţin până în 2030.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.