Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a anunţat marţi că furnizorii de gaze naturale din România deţineau în depozitele subterane de înmagazinare a gazelor naturale 2,78 miliarde metri cubi, iar stocul minim de gaze naturale la nivel naţional, pentru ciclul de înmagazinare 2020-2021, a fost stabilit la 1,91 miliarde mc, astfel că obligaţia de înmagazinare a fost depăşită cu 41%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

ANRE a stabilit în conformitate cu prevederile legale, pentru fiecare ciclu de înmagazinare, un stoc minim de gaze naturale pe care furnizorii au obligaţia de a-l deţine pentru asigurarea continuităţii în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor finali.

În conformitate cu prevederile Metodologiei privind determinarea anuală a nivelului stocului minim de gaze naturale pentru titularii licenţelor de furnizare gaze naturale, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 35/2016, pentru sezonul rece 2020-2021, ANRE a emis Decizia nr. 675 /23 aprilie 2020 privind stabilirea nivelului stocului minim de gaze naturale pe care fiecare titular al licenţei de furnizare a gazelor naturale are obligaţia de a-l constitui în depozitele de înmagazinare subterană până la data de 31 octombrie 2020.

”Stocul minim de gaze naturale la nivel naţional pentru titularii licenţelor de furnizare care asigură aprovizionarea cu gaze naturale a clienţilor finali, pentru ciclul de înmagazinare 2020-2021, a fost stabilit la un nivel de 1,917 miliarde mc. Din datele obţinute de ANRE din activitatea de monitorizarea a sectorului gazelor naturale, la data de 15 octombrie 2020, furnizorii deţineau în depozitele subterane de înmagazinare a gazelor naturale 2,78 miliarde mc, obligaţia de înmagazinare fiind îndeplinită în procent de 141%”, arată ANRE.

Începând cu data de 27 iulie 2020, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 155/2020 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi privind modificarea şi completarea altor acte normative, temeiul legal în baza căruia ANRE a emis Ordinul 35/2016 referitor la obligativitatea furnizorilor de a constitui stocul minim în conformitate cu reglementările emise de ANRE a fost înlocuit cu obligaţia acestora de a constitui un ”stoc minim de gaze naturale la nivelul necesar pentru asigurarea continuităţii în alimentarea cu gaze naturale a clienţilor săi şi suportabilităţii preţului de către aceştia, în conformitate cu prevederile legale în vigoare” (art. 143 din Legea nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare).

În acelaşi timp, ANRE precizează că în conformitate cu prevederile legale, cu modificările şi completările ulterioare, furnizorul de gaze naturale are obligaţia ”să asigure acoperirea consumului pentru clienţii săi” şi ” să achiziţioneze gazele naturale pe care le furnizează clienţilor casnici, în condiţii de minimizare a costului resurselor alocate”.

Furnizorul este responsabil pentru asigurarea surselor de gaze naturale din producţia internă curentă, înmagazinare şi import, iar neîndeplinirea obligaţiei de a asigura cantităţile de gaze naturale necesare pentru asigurarea consumului clienţilor săi se sancţionează potrivit prevederilor art. 195 din Legea nr. 123/2012, cu amendă cuprinsă între 5% şi 10% din cifra de afaceri anuală.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.